Drama lui Mihai Neșu a impresionat mii de oameni, iubitori de fotbal sau nu. Dar și mai mult a impresionat puterea cu care a reușit să transformă tragica poveste într-o provocare. „A fost o zi normală. Totul a fost ca de obicei la antrenament, doar că a fost clipa aia…a fost diferit și mi-a schimbat tot viitorul”, spunea sportivul. Au trecut aproape 10 ani de când a rămas paralizat, dar azi e zâmbitor, relaxat și povestește că face prograse.
A fost numit ”Cel mai iubit fotbalist” în anul 2011, iar mulți pot spune că titlul îi poate fi acordat din nou și astăzi. Atunci, parte din colegi și-au luat pe umeri vinovăția dramei lui, lucru care l-a impresionat. În vreme ce se afla la spital, la cinci zile după accident, jucătorii de la FC Utrecht intrau în teren purtând tricouri cu fotografia lui, numele îi era scandat de tot stadionul și un imens drapel românesc acoperea gazonul, în semn de respect și susținere pentru fotbalistul român.
Vizibil afectat, Alje Schut, fotbalistul care l-a accidentat pe Neșu, nu a avut puterea să intre atunci în teren. Era la momentul respectiv sub terapie psihologică și doar așa a mai putut juca. Târziu, a dat ochii și cu Neșu, deși cel din urmă nu îi poartă pică…ori poate, între timp, a învățat să ierte.
După 195 de zile a ieșit din spital. De atunci, își petrece timpul acasă, în fața televizorului sau vorbind la telefon. Și-a amenajat și casa în funcție de nevoile sale.
La trei ani distanță de la cumplitul accident, Neșu era regăsit la o mănăstire de lângă Oradea. Plecat în Olanda imediat după tragedie, s-a întors în tară înainte de moartea mamei. Împreună și-au căutat liniștea la o mănăstire de maici de lângă Oradea. După ce părintele său bolnav de cancer s-a stins, Neșu a continuat să meargă singur la lăcașul sfânt pentru rugăciune.
Acum s-au scurs aproape 10 ani. Tot de atât timp se află în scaun cu rotile și, chiar dacă nimeni nu i-a dat prea multe șanse de recuperare, fostul fotbalist uimește prin progresele sale de la un an la altul.
„De 4 ani am cam același program, așa că sunt într-un cantonament continuu. În ultima lună am început și cu două antrenamente pe zi. De dimineața până la masa de prânz trebuie să fac cu o bicicletă care mișcă mâinile și picioarele.
Trebuie să fac cam jumătate de oră mâini și jumătate de oră picioare. După aia, încă vreun sfert de oră, pe un touch screen, trebuie să fac, ca la școală, cerculețe, bețigașe, cu mâna pe care o pot mișca mai bine. După masa de prânz am kinoterapie la fundație, cam o oră și jumătate-două ore pe zi. Eu mișc ce pot să mișc cu mâinile și terapeuta mea îmi mișcă picioarele și îmi mai face masaj acolo unde mai am contracturi.
VIDEO, AICI!
De doi ani am o cană adaptată, pe care o pot lua în poziția asta, o pot lua de pe masă și pot să beau apă cu ea dacă e cam pe jumătate, dacă nu e prea grea, și apoi pot să o pun înapoi. Ăsta e un progres mare. Și acum încercăm să întărim mâna cât se poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot să beau cu cana plină”, a povestit el pentru Digi Sport Special.