Mihai Gâdea a luat o hotărâre cu care a reușit să-i surprindă pe mulți dintre cei care îl urmăresc pe micile ecrane încă de la prima apariție. Ce s-a întâmplat cu „Sinteza Zilei” și de ce nu a mai prezentat emisiunea?
Mihai Gâdea e unul din cei mai iubiți jurnaliști din România, iar de curând a luat o decizie cu care a surprins pe toată lumea. Acesta nu a mai apărut la pupitru la emisiune, așa cum i-a obișnuit pe fanii săi.
Pe data de 22 februarie a fost înlocuit de o colegă. Jurnalistul a renunțat la platoul de televiziune și a mers chiar el pe teren în rolul de reporter. Mai exact, vedeta a mers la protestul minerilor din Valea Jiului.
Amintim că zeci de mineri au ieșit din subteran după 7 zile în care au stat izolați la peste 250 de metri adâncime pentru a-și cere drepturile salariale. Gâdea a transmis în direct de acolo din mijlocul acțiunii, a luat interviuri și a adus fanilor Antena 3 detalii emoționante din partea prietenilor și a rudelor lor.
„Minerii blocaţi în subteran în Valea Jiului au ieşit din mină, dar continuă să protesteze.” Cea care i-a ținut locul în platou a fost Sabina Iosub.
„E un domeniu dificil și această tranziție la economia verde în toată Uniunea Europeană vine cu probleme. Îi înțeleg, știu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluția aleasă e una care rezolvă problema. Acest guvern a arătat că salariile au fost plătite la timp, am găsit soluția pentru următoarele 3 luni. Trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei, de aceea spun că nu cred că soluția aleasă e bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile, și ale minerilor, lună de lună, în România au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate. Nu mi se pare normal ce se întâmplă”
Florin Cîțu
Oficialul a mai transmis în cadrul unei conferințe de presă că se vor găsi soluții și că înțelege că românii în cauză trec printr-o situație dificilă, dar totuși nu găsește abordarea lor una prea fericită. De asemenea, a subliniat faptul că sunt mulți politicieni care profită de eveniment, așa cum au profitat alții de această categorie de angajați.
„Țineți minte ce a fost în anii 90. Le spun românilor și bucureștenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu și a altor socialiști. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a mai spus Cîțu.