Prima zi de miercuri după Paște poartă numele de Sfânta Mercurie sau Miercurea Albă, cum mai este denumită în popor. Fiecare dintre noi trebuie să știm exact ce putem să facem și ce nu avem voie, pentru ca familia și casa să ne fie binecuvântate tot restul anului.
Astfel, strămoșii noștri știau că în Miercurea Albă doar bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, dacă femeile vor merge la câmp, vor atrage asupra casei lor „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să rămâi fără agoniseala strânsă de pe câmp.
De asemenea, în Săptămâna Luminată, nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii. Chiar și slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.
Săptămâna Luminată mai este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în Rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt ferecate, potrivit unor credinţe populare.
Alte credințe venite din negura timpului spun că este foarte bine să te naști în această perioadă, deoarece copilul născut în Săptămâna Albă va avea parte de mult noroc în viață. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac mătănii, ci doar închinăciuni.