15 nov. 2018 | 10:56

De ce creșterea salariilor angajaților Metrorex o să ne afecteze pe toți

Știri generale
De ce creșterea salariilor angajaților Metrorex o să ne afecteze pe toți

Angajații Metrorex vor o creștere salarială de 42%, dar nici conducerea instituției, nici Ministerul Transporturilor nu sunt de acord cu această majorare. În plus, creșterea salariilor ar atrage după sine creșterea tarifului pe călătorie.

Prin interviuri, mai mulți bucureșteni au declarat că li se pare corect ca angajații Metrorex să ceară salarii mai mari, că “e dreptul lor”, dar aproape nimeni nu se gândește că aceste salarii mărite vor fi suportate parțial de călători.

Cu toate că ni se spune că avem cel mai ieftin metrou din Europa, și calitatea serviciilor este pe măsură, dar chiar și tariful actual (pentru abonamente cel puțin) este mai mult decât ar trebui. Bucureștenii fac un compromis și acceptă să plătească lunar câte un abonament de 70 de lei pentru că e cel mai rapid mijloc de transport public, dar nu și atât de sigur pe cât te minte conducerea Metrorex.

Angajații instituției au lansat inițial greve cu acest pretext, dar apoi, au ajuns să ceară majorări salariale de până la 42%, sub influența liderului sindical, Ion Rădoi.

Ministrul Transporturilor Lucian Șova spune însă că nici nu se va pune problema de acceptare a unei asemenea măriri salariale. Asta ar însemna creșterea prețului pe călătorie de la 2,5 lei cât e în prezent, la patru lei. Deci o cartelă obișnuită cu două călătorii ar ajunge la opt lei.

Ministrul i-a avertizat pe sindicalişti că fiecare oră care trece fără a fi semnat contractul colectiv de muncă înseamnă o scădere de un procent din majorările salariale convenite.

Lucian Șova mai spune că Ion Rădoi le vinde iluzii sindicaliștilor, iar o astfel de creștere salarială este ilegală, pentru că ar trebui corelată și cu creșterea productivității.

Ministrul Transporturilor consideră că miza reală a conflictului de muncă este contractul de exploatare a spaţiilor comerciale de la metrou de către sindicate, contract care a expirat. Adunarea Generală a Acționarilor de la Metrorex a decis evacuarea spaţiilor şi declanşarea unei proceduri competitive pentru ocuparea spaţiilor comerciale, dar comercianţii nu au părăsit spaţiile. Prin urmare, li se vor sista utilitățile, dar și acest lucru întârzie să se întâmple.

Conform Mediafax, salariile la metrou sunt de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, de 8.000 de lei pentru mecanici şi de 5.300 de lei pentru personalul care lucrează noaptea. La salarii se adaugă și beneficii: tichete de masă de 12 lei/zi, reducere de 75% la biletele de tren, 75% la abonamente, permis pentru 6 călătorii CFR şi reducere de 99% la cazare la hotelul Zamora din Buşteni, hotel ce aparţine sindicatelor.

Joi dimineața, 15 noiembrie, sindicaliștii au declanșat între orele 04:00 – 06:00, o grevă de avertisment, după ce luni, 12 noiembrie, tot ei au refuzat ultima ofertă de creștere salarială a conducerii Metrorex.
Dacă nu se găsește o soluție, va urma și o grevă generală, cel mai probabil luni, pe 19 noiembrie.

Parteneri
Trump și Putin, discutie decisivă despre războiul din Ucraina. Când va avea loc și ce se va negocia direct
Redactia.ro
Orașul din România care l-a dat pe spate pe Răzvan Fodor: „Bate Bucureștiul și Cluj-Napoca”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Haos în sistemul de pensii. Sistemul de recalculare, desființat în instanță
EVZ.ro
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Spynews
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
Capital.ro
Acasă la George Simion. Cum arată apartamentul în care candidatul la prezidențiale locuiește cu soția și cu fiul lor: “Nu am casă, stau în chirie, mi-am vândut casa când am intrat în politică...”. Detaliul din dormitor care iese în evidență
Avantaje
Cine ajunge în Turul 2 la prezidențiale! Sondajul apărut după respingerea lui Georgescu
Mediaflux
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Spynews.ro
Creatura cu cap de extraterestru pescuită de un pescar i-a speriat pe localnici. Ce este, de fapt, vietatea
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro