25 mart. 2021 | 13:27

Metrorex a luat o decizie radicala. Trebuie eliberate într-o săptămână

News
Metrorex a luat o decizie radicala. Trebuie eliberate într-o săptămână
Metrorex, decizie de ultima ora

Metrorex a notificat firma ce administrează spațiile comerciale, ca în regim de urgență, acestea să fie eliberate și predate la administratorul rețelei de transport subteran toate spațiile comerciale amplasate în incinta stațiilor de metrou până la data de 2 aprilie 2021.

Metrorex a luat o decizie radicala

Astfel, într-un comunicat de presă, compania spune că a luat măsura aceasta deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spațiile comerciale ce activează în rețeaua de metrou pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea exigențelor de securitate la incendiu și evacuarea persoanelor în situație de urgență.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021”, se anunță în comunicatul de presă.

Compania a mai precizat că aceste spații comerciale „periclitează securitatea persoanelor”.

„Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie. Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene”, se arată în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

Despre Metrorex

Metroul bucureștean este un sistem de transport ce deservește Bucureștiul. El a fost construit în anii 1970 de către Întreprinderea „Metroul” București și deschis pe 16 noiembrie 1979 sub administrarea Întreprinderii de Exploatare a Metroului. Rețeaua s-a dezvoltat rapid până în 1989, dar schimbările politice au dus la oprirea aproape totală a creșterii. „Metroul” a fost divizată în cinci companii distincte, iar întreprinderea de exploatare a fost transformată pe rând în regie și apoi în societate comercială. De precizat este că Metrorex este deținută integral de Statul Român prin Ministerul Transporturilor, cel care asigură și subvenția care acoperă aproximativ jumătate din veniturile companiei.

PlaySport
Ultimul clip cu Corduneanu în viață! Ce a apărut pe pagina de TikTok a văduvei interlopului
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Cancan.ro
Cum a scris 'canadianul' TJ Miles numele Alexandrei Duli, pe bilețelul de nominalizare la Survivor All Stars. Războinica a crezut că e o glumă!
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Alex Ciucu este cel mai fidel... amant. Soțul Alinei Sorescu se iubește cu aceeași femeie ca și în urmă cu 11 ani. Ea este o cunoscută vedetă TV!
Capital.ro
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
EVZ.ro
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
Adevarul
Ce trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Trebuie neaparăt să stii asta daca ești client BCR. Banca aduce o serie de modificări pentru toți cei care dețin conturi
Redactia.ro
"Am intrat în biroul lui Ancelotti și a început să plângă!" Transferul care i-a "rupt" sufletul italianului
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la priveghi
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Capital.ro
Care sunt alimentele alcaline și care sunt acide. Medic: ”Chiar dacă nu credeați, asta se întâmplă!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
A ÎNCEPUT RĂZBOIUL! Alertă la NIVEL MONDIAL
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro