Meteo weekend 24-26 iunie 2022. România se topește, ce temperaturi vom avea în țară

Meteo weekend 24-26 iunie 2022. România se topește, ce temperaturi vom avea în țară
Cum va fi vremea în România în weekend

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză pentru zilele următoare. România este cuprinsă de temperaturi mari, mai cu seamă că ne aflăm la mijlocul sezonului cald. Românii sunt din ce în ce mai dornici să părăsească orașele aglomerate în care stau și să se bucure de peisaje măcar puțin mai răcoroase de la munte în timpul weekend-ului. Iată cum va fi vremea în perioada dintre 24-26 iunie 2022!

Prognoza meteo 24-26 iunie 2022: vremea în weekend

Experții de la Administrația Națională de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru weekend-ul care urmează. Meteorologii au indicat faptul că se vor înregistra temperaturi caniculare. Ziua de vineri nu aduce modificări majore ale temperaturilor minime.

În Transilvania, Maramureș, Moldova și izolat Muntenia va fi mai rece. Aici vom avea minime de 13, 15 sau 16 grade Celsius. În unele zone vor fi temperaturi minime de 21-22 de grade Celsius. Maximele zilei însă vor fi deosebit de ridicate. ANM anunță 25 de grade Celsius în Banat, Crișana și Oltenia.

În restul țării vor ajunge și la 30 de grade Celsius, iar probabilitatea pentru precipitații este redusă la minim. În prima zi de weekend avem parte de un episod canicular. În Banat, Crișana și vestul Maramureșului mercurul din termometre ajunge la 36-37 de grade Celsius, iar în Oltenia avem 34-35 de grade Celsius.

În Dobrogea sunt temperaturi normale de 28-30 de grade Celsius cu 21-22 de grade Celsius pe creste. Ziua de duminică aduce ploi și furtuni prin toată țara, excepție făcând zona Dobrogei. Nu sunt așteptate cantități semnificative.

Vară plină de extreme

Directorul ANM a subliniat în urmă cu ceva timp faptul că este posibil să avem parte și de temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Acest lucru s-a întâmplat deja puțin după începutul sezonului cald, în Capitală.

„Va fi o vară a extremelor, așa cum arată informațiile pe care le avem la acest moment, mai ales dacă luăm în considerare ceea ce s-a întâmplat în ultima decadă a lunii mai, care a adus valori apropiate de pragul unei zile de caniculă.

Aceste situații au început în ultimii ani să se întâmple mult mai devreme comparativ cu deceniile anterioare, cum a fost și ieri, când cel mai cald a fost în vestul țării, unde am înregistrat 33 de grade.

Mai multă căldură a generat aceste fenomene extreme pe parcursul serii și al nopții când a fost în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben pentru vestul, centru și nord a țării, avertizare care a fost dublată și de 18 avertizări de tip nowcasting de cod portocaliu”, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie