Meteo martie 2021. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea pe parcursul primei luni de primăvară, ce este marcată de Mărțișor, Ziua Femeii, dar și de sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sebastia, ocazie cu care mulți de-abia așteaptă să se bucure de deserturile specifice pregătite în toată țara. Iată ce se va întâmpla cu temperaturile.
Potrivit prognozei meteo pe care a publicat-o ANM pentru următoarele patru săptămâni, adică perioada 1 – 29 martie 2021, valorile termice vor fi apropiate de cele normale acestei perioade a anului. În prima parte a intervalului, precipitațiile vor fi deficitare, iar după jumătatea lunii se vor apropia de cele normale.
Potrivit estimărilor meteorologice, în săptămâna 1 – 8 martie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestui interval, în toată țara. Precipitaţiile vor fi deficitare pe tot teritoriul României, dar în special în zonele montane din jumătatea vestică a ţării.
Totodată, în cea de-a doua săptămână a lunii martie, când se pregătesc mucenici, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei perioade din an, în toată țara. În plus, cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar vor avea o tendinţă uşor deficitară în regiunile extracarpatice.
Conform ANM, între 15 și 22 martie, pe tot teritoriul țării sunt estimate temperaturi medii ale aerului ce se vor afla în jurul celor normale acestui interval. Precipitațiile vor fi și ele apropiate de nivelul normal, raportat la anii anterior, în toată țara.
De asemenea, între 22 și 29 martie, mediile temperaturilor vor fi puțin mai mari decât cele normale pentru acest interval, în toată țara. Cantităţile de precipitaţii estimate de meteorologi pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale, în toată România.
Astfel, românii se pot aștepta la o primă lună de primăvară cu temperaturi și precipitații normale. Aceste estimări meteorologice pentru patru săptămâni au fost realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
De altfel, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a avertizat că luna martie este prima lună a sezonului de tranziție, adică o lună capricioasă în care se începe să se facă trecerea de la temperaturi de iarnă la temperaturi de vară.
”Să nu uităm că luna martie este prima lună a sezonului de tranziție, o lună capricioasă. Alternanțele de vreme călduroasă, urmată de vreme mai rece, rămân în continuare de interes și din păcate vorbim de o tendință spre deficit a cantităților de precipitații pentru prima jumătate din martie”, a spus directorul ANM.