Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au transmis, miercuri, o informare meteo de ploi abundente ce va ține până sâmbătă. Avertizarea meteo preconizează şi lapoviță și ninsoare în Oltenia, Muntenia, Transilvania și Moldova. De asemenea, o alertă de Cod galben va intra în vigoare miercuri la ora 18.00 și anunță viscol la munte și în alte zece județe ale țării.
Meteo. Iarna se întoarce și va face ravagii în țara noastră. Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un Cod galben de viscol în mai multe județe din țară.
Astfel, potrivit prognozei ANM, de miercuri de la ora 14:00 până sâmbătă ora 10:00, vor fi perioade cu precipitații în cea mai mare parte a țării. Precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest teritoriului, precum și în zonele montane și submontane ale țării, unde se vor acumula peste 25-35 de litri pe metrul pătrat.
De asemenea, potrivit meteorologilor, vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, 8-9 ianuarie, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona de deal a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.
Potrivit prognozei ANM, la munte, pe tot parcursul intervalului prognozat, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri, 6 ianuarie, când la altitudini mai mici de 1400 de metri, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerea poleiului.
De asemenea, vântul va avea intensificări cu precădere în zona de munte, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40-60 de kilometri pe oră.
În plus, până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării, dar și la munte.
O alertă Cod galben va intra în vigoare miercuri la orele 18:00 și expiră joi la ora 10:00. Avertizarea anunță ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.
Județele afectate de avertizare sunt Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba Vâlcea, Sibiu, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova.
Nu în ultimul rând, în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge și se va depune strat nou consistent de zăpadă, local consistent îndeosebi la altitudini de peste 1400 de metri, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-80 de kilometri la oră și va fi viscol, fapt care va duce la scăderea semnificativă a vizibilității.