Meteo ANM pentru Crăciun și Revelion. Iată cum va fi vremea pe final de an. Meteorologii au vești, de altfel, despre cum va fi vremea în toată luna decembrie, până pe 3 ianuarie. Surpriză de proporții în termometre, întrucât vremea va avea fluctuații în luna decembrie. Vor fi două săptămâni cu valori mai ridicate și două săptămâni în care temperaturile revin la normalul perioadei.
În intervalul 6 decembrie-3 ianuarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, în primele două săptămâni, apoi în următoarele două săptămâni, adică de Crăciun și Revelion, temperaturile vor reveni la normal.
În prima săptămână de prognoză, temperaturile se anunță a fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, însă cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. În ce privește regimul pluviometric, acesta va fi excedentar, excepție făcând regiunile vestice și nord-vestice, acolo unde cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară.
În a doua săptămână de prognoză, temperatura medie a aerului se anunță a avea valori mai ridicate decât cele normale pentru săptămâna aceasta, la nivelul întregii țări. În ce privește cantitățile de precipitații, ele vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
În a treia săptămână de prognoză, temperaturile medii se vor situa în jurul valorilor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. În ce privește regimul pluviometric, acesta va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, însă cu o tendință ușor deficitară în regiunile vestice și local în cele centrale și sud-estice.
În cea de-a patra săptămână de concediu, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru săptămâna aceasta, pe tot teritoriul României. În ce privește cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, acestea vor fi apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.
Meteorologii de la ANM au realizat și o prognoză meteo specială pentru intervalul 3-4 decembrie 2021, în București. Vremea o să fie caldă pentru această dată. Cerul o să fie variabil pe parcursul zilei, apoi se va înnora, iar temporar vor fi ploi.
Spre sfârșitul nopții și în orele dimineții vor fi posibile precipitații mixte. Vântul o să sufle slab și moderat, cu unele intensificări în cea de-a doua parte a intervalului. Temperatura maximă o să se situeze în jurul valorii de 14 grade C, iar cea minimă va fi de 1-3 grade C.