Patriarhul Daniel a transmis tradiționalul mesaj de Paște, în care vorbește despre semnificația Învierii Domnului.
Patriarhul Daniel, capul Bisericii Ortodoxe a României, a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia sărbătorilor, în care vorbeşte despre Învierea Domnului.
Șeful BOR a transmis tutoror ”pace şi bucurie, sănătate şi mântuire”, dar şi mesajul pascal ”Hristos a Înviat”. Patriarhul Daniel a făcut, însă, referire și la viață pământească.
Patriarhul Daniel a vorbit, în mesajul său, despre sărbătoarea Învierii Domnului.
”Sărbătoarea Învierii Domnului sau sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra Iadului şi asupra morţii. Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, trecătoare, amestecată cu moartea, ci este trecerea la o viaţă nouă, cerească, veşnică. Învierea lui Hristos este temelia şi începutul Învierii tuturor oamenilor, la începutul veacurilor”.
Mesajul Patriarhului Daniel
Patriarhul afirmă că ”Sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare a luminii, adică a sensului ultim al vieţii omului şi al universului, întrucât omul nu a fpst făcut pentru a rămâne în mormând, ci pentru a urca la cer”.
”Întrucât sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi sărbătoarea păcii şi a bucuriei, ea ne cheamă să aducem oamenilor aflaţi în nevoi pace şi bucurie, prin cuvinte frumoase şi prin fapte bune. Totodată să nu uităm pe fraţii noştri români aflaţi printre străini. Cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, vă dorim tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire împreună cu salutul pascal: Hristos a Înviat”.
Mesajul Patriarhului Daniel
Creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele duminică, pe 28 aprilie.
Patriarhul Daniel a fost ținta unor critici legate de salariul său. Capul Bisericii Ortodoxe Române, primește lunar în cont cam cât strânge o Biserică dintr-o comună săracă într-un an în cutia milei.
De la 1 ianuarie, odată cu creșterea salariului minim, a crescut și salariul Patriarhului Daniel. El câștigă pe lună nu mai puțin de 23.920 de lei.
Patriarhul are rangul de bugetar, iar asta înseamnă că atunci când salariile în sistemul public cresc, crește și indemnizața primită de acesta.