Mesajul emoționant pe care Sorana Cîrstea i l-a transmis iubitului ei, Ion Ion Țiriac. Declarație de dragoste, chiar de ziua afaceristului

de: Ioana Bucur
22 09. 2023

Cu toate că formează un cuplu de ceva vreme, cei doi au ales să păstreze discreția, ținându-și povestea de dragoste departe de ochii străinilor. Recent, sportiva a oficializat relația în mediul online. Ce mesaj emoționant i-a trimis Sorana Cîrstea iubitului ei, Ion Ion Țiriac. Declarație de dragoste, chiar de ziua afaceristului.

Sorana Cîrstea, mesaj inedit pentru Ion Ion Țiriac

Sorana Cîrstea trăiește una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei sale, după performanța de la ediția din acest an a turneului US Open, unde a ajuns până în sferturi.

În ciuda faptului că nu mai este niciun secret că sportiva și Ion Ion Țiriac formează un cuplu de ceva vreme, cei doi nu au confirmat, până acum, povestea lor de dragoste.

Recent, jucătoarea de tenis a făcut un pas important, oficializând relația cu afaceristul în mediul online, printr-un mesaj emoționant publicat chiar de ziua de naștere a acestuia.

„La mulți ani, @alexandrutiriac! Mulțumesc că mi-ai dat umerii tăi să mă sprijin pe ei și să-mi ating visurile”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram, în descrierea unei poze cu iubitul ei.

Performanță impresionantă la US Open

După experiența de la US Open, Sorana Cîrstea a dezvăluit că în timpul turneului a ținut legătura cu antrenorul său, iubitul și familia sa.

„Singurii oameni cu care am vorbit au fost antrenorul meu, iubitul meu și cu familia mea. Am încercat să țin conversațiile scurte și să vorbesc doar cu acele câteva persoane care îmi sunt aproape la bine și la rău.

Mai târziu, voi vorbi și cu ceilalți, dar pentru mine cel mai important e să am grijă de mine și să fiu profesionistă, iar la mesaje pot răspunde când e timp”, a spus Sorana Cîrstea.

Te-ar putea interesa și: Ce diferenţă de vârstă este, de fapt, între Ion Ion Țiriac şi Sorana Cîrstea. E mai mare decât te aşteptai

„Nu am fost atât de decisivă în momentele importante”

Parcursul său la US Open s-a încheiat după meciul cu sportiva cehă Karolina Muchova.

„Un meci foarte dificil, Karolina a jucat foarte bine. Din cele patru întâlniri cred că în seara asta a produs cel mai bun tenis. Cred că scorul este destul de dur pentru ceea ce s-a jucat. Am avut foarte multe mingi de break în primul set, foarte multe oportunităţi pe care nu le-am fructificat.

Cred că dacă intram din nou în joc să fa 3-2 atunci lucrurile stăteau altfel, dar per total în seara asta cred că a jucat mai bine decât mine, merită victoria şi a reuşit să vină nu soluţii la toate planurile mele. Un meci nu atât de dur cum o spune scorul.

A venit astăzi şi a jucat cel mai bun tenis. Eu nu am jucat atât de rău, însă nu am fost atât de decisivă în momentele importante”, a spus Cîrstea pentru Eurosport.

Te-ar putea interesa și: Sorana Cîrstea nu se mai ferește de cuvinte. „Îndrăgostită”. Unde s-a fotografiat jucătoarea de tenis – FOTO