Sorana Cîrstea s-a aflat în fața celei mai mari performanțe din carieră, calificarea în semifinalele US Open 2023, dar s-a oprit în sferturile de finală. După acest parcurs, lucrurile s-au schimbat pentru tenismenă în clasamentul WTA. Ce se întâmplă cu sportiva.
În timp ce Simona Halep traversează o perioadă grea după ce a fost depistată pozitiv și suspendată patru ani, Soranei Cîrstea îi merge din ce în ce mai bine. Ea a jucat în sferturile de finală la US Open 2023, unde a fost eliminată de Karolina Muchova. După rezultatele de la Flushing Meadows, Sorana Cîrstea a făcut un salt în clasamentul WTA.
Sorana Cîrstea a urcat, din nou, în clasamentul WTA și este este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială. ”Sori” se află acum pe locul 25, după ce a ajuns până în sferturi la US Open. Înainte, se afla anterior pe locul 26 WTA.
În clasamentul WTA dat publicităţii luni, Irina Begu a coborât 12 locuri şi este pe 61, cu 948 puncte. Şi Ana Bogdan este în coborâre, fiind pe locul 71 (coborâre de 9 locuri), cu 847 puncte. După ce a coborât nouă locuri, Jaqueline Cristian a ieşit din Top 100 şi este pe 107.
Simona Halep nu mai figurează în clasamentul WTA pentru că nu mai are niciun punct, după ce în octombrie 2022 a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, După proces, sportiva a primit verdictul tribulalului Sport Resolutions: patru ani de suspendare.
Simona Halep mai are o singură cale de atac și a anunțat că face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În cazul în care nu îşi va dovedi nevinovăţia, fostl lider mondial ar putea reveni pe teren abia pe 6 octombrie 2026.
”Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale Programului antidoping în tenisî (TADP). Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției.
Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în pașaportul biologic al sportivului (ABP) al lui Halep”, a motivat ITIA suspendarea Simonei Halep.
Pentru calificarea în sferturile de finală de la US open 2023, Sorana Cîrstea a încasat un cec în valoare de 455.000 de dolari. Cu premiul de la Flushing Meadows, iubita lui Țiriac jr. se apropie de nouă milioane de dolari câștigate din tenis.
Citește și: Sorana Cîrstea a ”spart” la New York banii pe care i-a câștigat la US Open 2023 – FOTO
De asemenea, ea se apropie de 1,5 milioane de dolari, doar din tenis, în acest an. Până la turneul american, ea strânsese în carieră premii în valoare totală de 8,48 milioane de dolari.
Sorana Cîrstea a atins și un record la US Open 2023: a fost cea mai în vârstă sportivă care a jucat în sferturile competiției.