Ancuța Cârcu, membru AUR, a fost arestată preventiv pentru proxenetism. Sorin Lavric, unul dintre liderii formațiunii politice, a afirmat că aceasta va fi exclusă din partid dacă este vorba de un caz penal.
Ancuța Cârcu a fost arestată preventiv în dosarul ”Proxeneții de Tenerife”. Alte patru persoane urmează să fie reținute în aceleași circumstanțe. Este vorba despre Gheorghe Săiceanu, Sorin Alexoae și Robert Negoescu, care ar fi făcut parte dintr-o rețea mai vastă.
Fost membru PRM, Cârcu a intrat în AUR în luna decembrie a anului trecut. Bistrițeanca este acuzată în dosarul proxeneților din Turda, care acționau în Spania. Ea a devenit celebră ca ”sexy peremista” după un scandal cu fostul lider al partidului, Corneliu Vadim Tudor.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au efectuat o serie de percheziții în data de 2 februarie, la Turda, în județul Cluj și în județele Argeș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița, Suceava și Dolj, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, șantaj, camătă și influențarea declarațiilor.
A fost vorba despre o acțiune complexă, desfășurată în colaborare cu ofițeri ai poliției spaniole. În același timp, în baza unui ordin european de anchetă, pe teritoriul Spaniei, anume în Madrid și Santa Cruz de Tenerife, au fost desfășurate un număr de șase percheziții domiciliare la care a participat un om al legii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Turda.
„La data de 02.02.2021, s-a acţionat simultan pe teritoriul României şi Spaniei, prin efectuarea în paralel a ’22 de percheziţii domiciliare (I 6 pe teritoriul României – judeţele Cluj Mureş, Argeş, Dolj, Suceava, Dâmboviţa , Giurgiu şi 6 în Spania – în Tenerife şi Madrid).
Acţiunea a fost efectuată într-un dosar instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împreună cu Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Turda, în colaborare cu Parchetul din Santa Cruz de Tenerife şi Policia Nacional din Spania, în cadrul operaţiunii comune „TEAN”, cu sprijinul Biroului Ataşatului de Afaceri Interne de la Madrid şi EUROJUST care a facilitat executarea ordinelor europene de anchetă de către autorităţile spaniole.
La percheziţiil/e efectuate în Romania au participat doi lucrători de poliţie din cadrul Policia Nacional din Spania, iar la percheziţiile din Spania a participat un lucrător de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Poliţia Municipiului Turda. În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda efectuează cercetări faţă de 11 suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism în formă simplă şi proxenetism prin constrângere.
Din probele administrate în cauză a reieşit presupunerea rezonabilă că în perioada 20 I 7- 2021, pe teritoriul Spaniei, în special în Tenerife, pe teritoriul Marii Britanii, în Londra, şi pe teritoriul Germaniei, mai multe persoane din România, printre care şi din localitatea Turda, au iniţiat o activitate de proxenetism, determinând mai multe tinere de pe raza localităţilor Turda şi Câmpia Turzii, însă şi de pe raza altor localităţi din ţară, să practice prostituţia în beneficiul acestora şi înlesnind această activitate.
Determinarea victimelor s-a realizat pe fondul vulnerabilităţilor acestora, prin utilizarea metodei loverboy, menită a asigura o dependenţă emoţională faţă de suspecţi, şi pe fondul unui control exercitat faţă de victime, caracterizat în cazul unora de violenţă psihică şi fizică repetată.
În Tenerife, tinerele erau plasate să practice prostitutia „la stradă” şi în cluburi. La stradă tinerele erau supravegheate de suspecţi, cărora trebuia să le trimită mesaje când acestea aveau clienţi, unde se duceau cu clientul, cât timp stăteau şi suma de bani pe care o primeau de la aceştia.
În Tenerife, în, sudul insulei, unul dintre suspecţi controla prostitutia stradală, solicitând o taxă săptămânală pentru a permite practicarea prostitutiei în zona respectivă.
Tinerele erau plasate şi în cluburi pentru a practica prostituţia în favoarea celor care le controlau, în baza unei înţelegeri avute de către aceştia cu cei care deţineau/controlau cluburile, stabilindu-se că banii obţinuţi se împart în mod egal, 50% luând cel care o controla pe tânără, iar 50% cel care deţinea/controla clubul.
În Londra, suspecţii au înlesnit practicarea prostituţiei de către victime, prin punerea la dispoziţie a locaţiilor în care se prestau servicii sexuale contra cost, prin stabilirea tarifului pentru prestarea de servicii sexuale, prin plata şi publicarea anunţurilor pe site-urile destinate serviciilor sexuale şi preluarea apelurilor telefonice efectuate de clienţi, obţinând sumele de bani încasate de victime în urma practicării prostituţiei.
În cauză se mai efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camătă, şantaj şi influenţarea declaraţiilor. La percheziţiile din data de 02.02.2021 au participat poliţişti din cadrul IPJ Argeş – Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţiei municipiului Câmpulung – Biroul de Investigatii Criminale, IPJ Dolj – Poliţia Segarcea, IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul de Investigaţii Criminale, IPJ Mureş – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul de Investigaţii Criminale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii beneficiază de drepturile şi garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”