Meghan Markle, apariție surpriză la US Open 2019. Gestul Ducesei, motiv de îngrijorare pentru Serena Williams
Sunt bune prietene, motiv pentru care Meghan Markle, ajunsă Ducesa de Sussex după căsătoria cu Prințul Harry, nu va rata marea finala US Open 2019, unde Serena Williams se va lupta să câștige marele premiu. Vestea prezenței Ducesei nu a fost bine primită de către staful Serenei. Cei din echipa sportivei au motive de îngrijorare în legătură cu acest suport regal.
US Open 2019. Meghan Markle, apariție surpriză
Presa străină a lansat deja informații privind prezența fostei actrițe Meghan Markle, actuală Ducesa de Sussex, la finala US Open 2019, care se va desfășura sâmbătă – 7 septembrie.
Acest lucru era de așteptat având în vedere că Meghan Markle și Simona Williams sunt bune prietene. Suportul regal nu este însă văzut cu ochi buni de membrii din echipa sportivei, care s-au arătat superstițioși și speră ca Serena să nu fie distrasă de prezența Ducesei.
În plus, ultima dată când Meghan a luat parte la meciul pe care Serena l-a jucat, când a pierdut în fața Simonei Halep, în iulie 2019, prezența ei nu i-a purtat deloc noroc. Din contră!
„Serena și-a întrebat antrenorul, seara trecută, când a câștigat, despre prezența lui Meghan la finala US Open și toată lumea este îngrijorată.
Serena a pierdut, ultima dată, când Meghan a venit s-o vadă jucând la Wimbledon”, a declarat o sursă din apropierea sportivei, potrivit mirror.co.uk.
„Antrenorul Serenei, Patrick, tot îi spune acesteia: „Concentrează-te, concentrează-te, concentrează-te!”. Obiectivul este ca Simona să câștige cel de-al 24-lea Grand Slam”, a continuat aceeași sursă conform presei străine.
Us Open 2019. Lupta pentru marele trofeu se dă sâmbătă
Zi importantă pentru jucătoarele Serena Williams și Bianca Andreescu! Cele două se vor întâlni, sâmbătă – 7 septembrie, în teren, pentru a-și disputa troferul US Open 2019.
Meciul va începe la 23.00, ora României.
În ceea ce privește atitudinea Serenei Williams pe terenul de tenis s-a tot spus că jucătoarea are obiceiul de a-și intimida adversarele. Sportiva nu este însă de această părere.
„Nu încerc să îmi intimidez rivalele! Mereu am fost la fel. Am țipat, am plâns, am urlat, m-am plâns pe teren… Iubesc cu adevărat munca mea și sunt foarte pasionată!”, a spus Williams, într-o conferință de presă.