Soția Prințului Harry primește acuzații dure de hărțuire! De cine a fost înaintată o plângere în acest sens în fața autorităților? Detalii despre episodul neașteptat care cu siguranță a șocat membri Familiei Regale din Marea Britanie.
Nouă poveste care zguduie Familia Regală a Marii Britanii! Cu toate că ducii de Sussex și-au părăsit titulaturile și s-au îndepărtat de familie și rânduielile acestora odată cu mutarea mult dorită, lucrurile cu siguranță nu sunt nepăsătoare cu privire la rudele prințului care țin la el și la bunăstarea propriei familii.
Numele soției prințului se aude din nou în centrul unui scandal. Meghan Markle este acum acuzată de hărțuire. Totul s-a petrecut în perioada în care se afla la Palatul Kensinghton, confrom detaliilor oferite de către purtătorul acesteia de cuvânt. Cea din urmă ar fi agresat doi asistenți personali și a subminat încrederea unui al treilea angajat, arată Ziarul Times, citat de BBC.
Purtătorul de cuvânt al lui Meghan a declarat că aceasta este „întristată de acest ultim atac asupra persoanei sale, mai ales în calitate de persoană care a fost la rândul său victima hărțuirii și se angajează profund să-i sprijine pe cei care au suferit dureri și traume.”
Jason Kanuf, secretar de comunicare al lui Harry și Meghan în 2018, a fost cel care a înaintat plângerea autorităților, mai indică sursa citată. Anunțul vine chiar înainte de difuzarea integrală a interviului controversat acordat de duci lui Oprah Winfrey. Seria de declarații se prezintă ca un „potențial dăunător” pentru coroană.
„Oprah Winfrey va sta de vorbă cu Meghan, ducesa de Sussex, într-un interviu amplu, care va acoperi subiecte diverse, de la sosirea ei în casa regală, căsătorie, maternitate, activităţi filantropice şi până la felul în care îşi gestionează viaţa de zi cu zi sub o presiune publică imensă”, au transmis reprezentanţii postului CBS într-un comunicat.
„Apoi, lor li se va alătura şi prinţul Harry, când vor discuta despre stabilirea lor în Statele Unite, speranţele lor de viitor şi visurile pe care le au pentru familia lor tot mai mare”, se afirmă în acelaşi comunicat.
Amintim că soții au decis să plece din Marea Britanie și să se mute în Canada, ulterior au hotărât să petreacă mai multe experiențe în sudul Californiei cu fiului lor Archie. Relația lor cu presa britanică nu a încetat să fie tensionată, chiar și după cele petrecute, astfel cuplul priciar a demarat procese împotriva mai multor tabloide și publicații.