07 mai 2020 | 12:34

Medicul Virgil Musta, mesaj emoționant pentru români: „Am avut nod în gât și lacrimi. Am simțit suferința și sacrificiul prin care ați trecut”

Sănătate
Medicul Virgil Musta, mesaj emoționant pentru români:
Medicul Virgil Musta, mesaj emoționant pentru români: "Am avut nod în gât și lacrimi. Vă promit că voi continua să lupt"

Medicul Virgil Musta, medicul care a vindecat cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 din România a transmis un mesaj prin care le mulțumește tuturor românilor pentru efortul și responsabilitatea de care au dat dovadă în toată această perioadă grea pentru țara noastră.

Virgil Musta a provocat cetățenii la dezbateri pe tema sănătății

Medicul Virgil Musta, cel care conduce secția de boli infecțioase a spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, a lansat în urmă cu 2 zile o provocare pentru toți românii care i-au fost alături în această perioadă, întrebându-i care va fi viața lor după 15 mai.

Cu o deosebită modestie, “eroul îmbrăcat în halat alb” i-a rugat pe oameni să-i ofere sfaturi și recomandări utile pe care aceștia le au în vedere în perioada care va urma, după încetarea stării de urgență.

Simt nevoia consultărilor și sprijinului vostru pe marginea unor teme la ordinea zilei, unde trebuie sa iau și eu decizii, iar răspunsurile sau propunerile voastre mă pot ajuta în luarea unor decizii mai bune. În acest sens, mi-am propus să deschidem pe acest grup și o serie de discuții pe marginea unor subiecte de actualitate legate de sănătate”, a fost apelul făcut de medicul care a vindecat peste 400 de bolnavi infectați cu COVID-19.

“Sunteți incredibili… am avut un nod în gât și câteva lacrimi”

Impresionat de numărul mare de mesaje primite la cererea sa, medicul Virgil Musta a publicat un mesaj pe grupul de Facebook „City Doctors” în care le mulțumește oamenilor pentru toată implicarea, responsabilitatea și sacrificiul de care au dat dovadă. Coordonatorul secției COVID-19 de la Timișoara a explicat că cel mai mare aport în această luptă cu virusul ucigaș a fost adus de oameni, prin faptul că au respectat măsurile de prevenire a răspândirii virusului impuse de medici și de autorități.

M-am oprit să vă scriu din nou, nu puteam altfel. Am citit cu nesaț mulțimea de comentarii ale voastre la postarea mea de ieri prin care vă rugam să spuneți cum vedeți voi în plan personal viața de după 15 mai. Sunteți incredibili…am avut un nod în gât și câteva lacrimi, care nici nu știu dacă au fost de bucurie sau de tristețe, pentru că am simțit și eu suferința și sacrificiul prin care ați trecut pentru a vă proteja pe voi și pe cei dragi.

Ați ținut cont și de multe dintre recomandările mele, vă muțumesc mult pentru asta și vă rog să vă păstrați în continuare aceeași atitudine responsabilă, pentru că și eu cred că niciun sacrificiu nu este prea mare dacă putem salva vieți. Lacrimile de bucurie și emoție s-au datorat și încrederii pe care mi-o acordați, pentru care vă sunt recunoscător și vă promit că voi continua să lupt, cu și mai multă energie.

„Războiul va fi câștigat împreună, dar vă rog să rămâneți precauți”

Medicul Virgil Musta și-a continuat mesajul cu o încurajare către toți cei care îi sunt alături, asigurându-i că vor ieși triumfători în această luptă, atâta timp cât vor rămâne la fel de precauți și conștienți că pericolul nu a trecut.

„Citind comentariile, am tot mai mult credința că până acum bătălia a fost câștigată în special datorită vouă. Pandemia a fost ținută până acum sub control datorită atitudinii responsabile a majorității dintre voi. Oricât de bine încercam să ne organizăm noi în spitale, dacă voi nu ați fi înțeles și aplicat recomandările de izolare, distanțare și igienă, spitalele nu ar fi făcut față și am fi ajuns și noi în situația dramatică din alte țări.

Războiul va fi câștigat împreună, dar vă rog să rămâneți precauți și conștienți că încă pandemia nu a trecut!
Printre postări, am găsit multe idei, sugestii și recomandări interesante și utile, pe care le voi folosi sau voi încerca să le transmit factorilor resposabili care le pot pune în aplicare.

Voi reveni să discutăm și alte teme de actualitate, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții. Sunt convins că înțelepciunea și încrederea ne vor călăuzi pașii. Vă mulțumesc mult. Așa să ne ajute Dumnezeu! Dr. Virgil Musta„, a fost mesajul transmis de acesta, cu puțin timp în urmă.

Parteneri
Se închide TikTok din 19 ianuarie. A fost făcut anunțul oficia
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Ilina Pârvu, de la „Visuri la Cheie”, a fost condusă pe ultimul drum, iar imaginile de la înmormântare sunt zguduitoare
Unica.ro
Jador, la capătul puterilor. I-a fost închis contul oficial
EVZ.ro
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Mediaflux
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, distribuție completă. Cine sunt actorii care dau viață personajelor serialului
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro