31 mart. 2021 | 10:24

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la închisoare pentru fapta lui. Ce pedeapsă a primit

News
Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la închisoare pentru fapta lui. Ce pedeapsă a primit
Abuzurile făcute de medic împotriva rezidenților

Scandalul anului 2016 în care era implicat un eminent cadru medical din București a ținut titlurile presei. Medicul Gheorghe Burnei era prins în flagrant, luând mită, fiind ulterior arestat. În cazul medicului se dădea în decembrie 2019 o sentință, cu suspendare. Acum se pare că o nouă sentință în acest caz a fost dată de Curtea de Apel București

Medicul Gheorghe Burnei primește o nouă sentință

Scandalul din jurul eminetului cadru medical, medicul Gheorghe Burnei, avea să pună sub șoc toată elita medicală românească. Fostul medic al spitalului ”Marie Curie” era acuzat în 2019 de luare de mită, primind în decembrie același an o sentință de 3 ani cu suspendare.

Decizia de atunci nu era una definitivă, putând fi atacată pe cale legală, în justiție. Tot atunci mai primea o sentință de suspendare a activității medicale pe o perioadă de 5 ani. Astfel că medicul Gheorghe Burnei nu mai are voie să practice medicina în toată acesată periodă, riscând în caz contrar, excluderea definitivă din rândurile medicilor.

La doi ani de la prima decizie, Curtea de Apel București anunță decizia definitivă în cazul medicului Gheorghe Burnei. Decizia este de doi ani și 6 luni cu suspendare. Prin noua decizie i se scade pedeapsa inițială, în același timp i se scade perioada de interdicție de a profesa, de la 5 la 2 ani, și orele de muncă în folosul comunității, de la 120 la 60 de ore. Imediat după ce i s-au adus acuzațiile de luare de mită în 2016, medicul Gheorghe Burnei declara la RFI:

„Nu sunt perfect. Dar vă spun din suflet că sunt nevinovat. Pe toţi i-am ajutat cum am putut şi cât am putut”, declara medicul în 2017.

Abuzurile făcute de medic împotriva rezidenților

După ce au ieșit la suprafață acuzațiile de luare de mită, sumele fiind cuprinse între 50 de lei şi 1.350 de euro, conform procurorilor de caz, au apărut și alte acuzații pe numele medicului Gheorghe Burnei. Mara majoritate aveau legătură cu abuzurile în funcție făcute de acesta împotriva rezidenților din cadrul secției pe care o conducea la ”Marie Curie”.

„Profesorul Burnei  a condus discreţionar secţia de ortopedie. Toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură.

Orice încercare  de a pune în discuţie tehnicile chirurgicale «inovative» şi «premierele mondiale» sfârşea într-o avalanşă de injurii din partea domnului prof. dr. Gheorghe Burnei. Fără niciun fel de argumentaţie medicală”, relatau medicii Secţiei de Ortopedie.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
O vedetă de la Antena 1, coșmar zilnic. Problema din fiecare dimineață
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro