Ciobanul în vârstă de 45 de ani care a fost atacat de urs a scăpat cu viață, însă acum este de nerecunoscut după operații. O echipă de medici de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, au reușit să îl salveze viața, însă n-o sa mai arate la fel niciodată.
Medicii ieșeni au făcut eforturi mari pentru a-i reconstrui fața. Toate operațiile au avut succes, însă, din păcate, bărbatul nu mai are aceeași fizionomie. Echipa de medici a fost formată din medici ORL-iști, chirurgi oro-maxilo-faciali, chirurgi plasticieni și oftalmologi.
Intervențiile au fost complexe, iar bărbatul este bine acum, după ce a ajuns la spital cu multiple plăgi în zona feței. Doar zona ochilor a scăpat neatinsă, o bucată de scalp era desprinsă de cap și mai multe bucăți de piele atârnau de fața bărbatului.
„Pacientul a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Acesta prezenta multiple fracturi în zona feței. S-a intervenit pentru imobilizarea fracturii de unghi mandibular prin osteosinteză cu plăcuțe metalice și blocaj intermaxilar rigid. S-a efectuat imobilizarea fracturii de arcadă zigomatică prin osteosinteză cu plăcuțe metalice. S-a făcut toaletarea și sutura plăgilor. Firele de sutură au fost suprimate. A scăpat ca prin minune din ghiarele fiarei”, au declarat medicii specialiștii de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon”, Iași.
Un călugăr de la Mănăstirea Sihăstria Putnei a fost atacat de un urs în timp ce culegerea ciuperci. Bărbatul se afla în apropierea mănăstirii, momentul în care a găsit un pui de urs și a decis să se joace cu el. Acesta nu și-a dat seama de pericol, iar câteva secunde mai târziu a apărut ursoaica care l-a atacat.
Călugărul a scăpat din ghearele ursului și a ajuns la spital de urgență cu mai multe plăgi mușcate în zona feselor. Acesta a reușit să ajungă la biserică înapoi pe propriile picioare, sunând mai apoi la 112. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.
„În cursul zilei de 13 iulie 2021, la ora 13:00, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost transportat de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc la Spitalul de Boli Infecțioase. Acesta a fost atacat de urs în pădure și a suferit mai multe plăgi mușcate în zona craniană și a feselor. Plăgile au fost tratate local, la spitalul de acolo, iar la noi s-a prezentat pentru a i se administra serul antirabic. Împreună cu echipa de medici chirurgi plasticieni i-am făcut o reevaluare, toaletare și pansare a plăgilor, rezultate din mușcăturile ursului”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.