Mărturia tulburătoare a unui soldat rus. Un militar în vârstă de 21 de ani a mărturisit pentru o echipă de jurnaliști de investigație din Rusia că a comis crime în Andriivka. Satul este situat la aproximativ 60 de kilometri vest de capitala Ucrainei. Regiunea a fost ocupată de către forțele rusești imediat după declanșarea războiului, în luna februarie. Tânărul soldat a declarat că este conștient de faptul că va ajunge după gratii. Dar nu pentru faptele comise în Ucraina, spune el.
Un soldat rus a rupt tăcerea despre ce se întâmplă în război. Pe baza unor fotografii realizate cu un telefon furat, o echipă de jurnaliști de investigație din Rusia a identificat patru militari ruși, suspectați de jefuirea și uciderea mai multor civili din satul Andriivka, din Ucraina. Reporterii au primit confirmări privind indentitatea soldaților din partea mai multor civili ucraineni din zonă.
Cei patru soldați identificați de jurnaliștii ruși au fost: Daniil Frolkin, Dmitri Danilov, Ruslan Glotov și Ivan Shepelenk. Toți fac parte din Brigada 64 de pușcași motorizați. Doi dintre ei, mai exact Frolkin și Danilov, ambii de 21 de ani, au fost contactați de jurnaliștii ruși de investigație de la iStories, publicație citată de agenția de presă The Moscow Times, pentru a vorbi despre faptele comise în Ucraina.
Inițial, niciunul dintre soldați nu a dorit să discute despre cele întâmplate în Andriivka. La scurt timp însă, militarul Frolkin i-a contactat pe reporteri și le-a mărturisit că a comis jafuri și crime în satul cu pricina. Potrivit presei internaționale, cel puțin 40/ 1.000 de locuitori ai satului au fost uciși de către ocupanții ruși la începutul conflictului.
„Eu, Frolkin Daniil Andreevici, mărturisesc toate crimele pe care le-am comis în Andriivka. (Mărturisesc – n.r.) că am împușcat civili, că am jefuit civili, că le-am confiscat telefoanele. (Mărturisesc – n.r.) că comandamentului nostru nu-i pasă de luptătorii noștri, de infanteria care luptă pe linia frontului”, și-a început soldatul mărturia.
În continuare, el a vorbit despre cum a ucis un bărbat în vârstă de 47 de ani din satul Andriivka, identificat de echipa de investigație ca fiind Ruslan Iaremciuk. Militarul rus a susținut că civilul a recunoscut, înainte să moară, că a furnizat armatei ucrainene coordonatele coloanelor militare rusești din regiune.
„Am ucis unul. Dar am vrut să salvez cât mai mulți oameni, atât cât am putut”, a declarat Frolkin, adăugând că s-a decis să vorbească despre ce s-a întâmplat în Ucraina pentru a-și salva colegii trimiși la „măcel”.
Soldatul a cerut pedepsirea mai multor oficiali militari de rang înalt din Rusia. Printre aceștia se numără și șeful Brigăzii 64. Este vorba despre colonelul Azatbek Omurbekov. Militarul a subliniat că acesta este vinovat pentru că a condus soldații ruși „spre moarte”.
Întrebat ce fel de jafuri a comis în satul Andriivka, soldatul a spus că el și colegii lui au luat „orice gunoi” din casele ucrainenilor. De la sticle de vin sau bere până la mâncare, haine etc. Potrivit mărturiei sale, colonelul rus Viaceslav Klobukov a fost un adept și un susținător al comiterii de jafuri în regiune.
„(Colonelul Viaceslav Klobukov – n.r.) a ras frigiderele din magazine. Apoi au găsit magazine cu adidași, cu tot felul de haine. Au fost scoase toate și încărcate în camioane. Când am ajuns în Belarus, am văzut aceste camioane, erau două”, a spus soldatul Frolkin.
Spre finalul mărturiei, militarul a spus că înțelege că va fi închis din cauză că a vorbit despre aceste lucruri.
Citește și: Primul soldat rus care moare din cauza radiațiilor de la Cernobîl. Vestea șoc a momentului
„(Voi fi încarcerat – n.r.) nu pentru ce am făcut în Ucraina, ci pentru informațiile pe care vi le voi da. Vreau doar să mărturisesc totul și să explic ce se întâmplă în țara noastră. Cred că ar fi fost mai bine dacă războiul nu ar fi început niciodată”, a conchis militarul rus în vârstă de 21 de ani.