Se mărită Marisa Paloma. Vedeta Kanal D și-a anunțat fanii virtuali de pe rețeaua de socializare că s-a logodit. Norocosul este Liviu Stanciu, realizator de programe la Kanal D.
Bat clopote de nuntă pentru Marisa Paloma. Vedeta Bravo, ai stil și-a anunțat prietenii virtuali că s-a logodit și că urmează să facă și nunta. Iubitul Marisei, Liviu Stanciu, și-a luat inima în dinți și a cerut-o pe frumoasa brunetă în căsătorie.
Vedeta Kanal D nu a stat mult pe gânduri și a spus Da la întrebarea la care visează din copliărie. Imediat după eveniment aceasta a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii cu inelul și a împărtășit bucuria cu prietenii virtuali.
„LOGODITĂĂĂ!!! FINALLY! Am așteptat momentul cu atât de multă iubire în suflet, încât chiar NU MI-A VENIT SĂ CRED că se întâmplă! Emoționant. Stări peste stări, care per total au reușit să mă blocheze complet în momentul în care am realizat ce se întâmplă. Abia acum realizez… și poate nici acum.
Încă asimilez acest cumul de fericire nemaitrăită până acum. Nu-mi venea sa cred când m-am trezit dimineața lângă el și am văzut că port inelul de logodnă. Chiar este una dintre cele mai MARI dorințe ale mele. Parcă trăiesc un vis. Îl iubesc mult și am trecut prin la fel de multe împreuna”, a scris Marisa Paloma pe rețelele de socializare.
Marisa Paloma are o relație de dragoste cu Liviu Stanciu încă din anul 2017. Cei doi s-au cunoscut în culisele televiziunii Kanal D, pe vremea când aceasta încă era concurentă în cadrul emisiunii „Bravo, ai Stil!”. Încă de pe atunci formează un cuplu, iar lucrurile par să meargă foarte bine între cei doi.
Liviu Stanciu a fost VJ la MTV, iar acum este realizator de programe la Kanal D. Înainte de Marisa Paloma acesta a mai avut câteva relații cu nume celebre din showbiz. Liviu Stanciu a trecut prin patul Zayrei Tudor, Dana Marijuana, Tania Budi, Ramona Năstase, precum și prin al Cătălinei Grama.