Mariana Moculescu a postat o fotografie pe o rețea de socializare alături de o descriere care a șocat pe toată lumea. Aceasta se afișa alături de iubitul italian, la Casa Julietei din Verona, extrem de îndrăgostită. Ceea ce a urmat i-a luat prin surprindere pe cei mai mulți. Ce a scris fosta soție a lui Horia Moculescu în mediul online?
Mariana Moculescu a fost denunțată chiar de iubitul ei. Cei doi se aflau la Verona în momentul în care amorezul brunetei îi făcuse deja denunțul. Mariana nu s-a sfiit să dea toate detaliile direct pe o rețea de socializare. Aceasta a postat denunțul și a povestit totul cu lux de amănunte despre situația cel puțin bizară în care se află. Mariana Moculescu și ale sale povești de dragoste sunt din ce în ce mai greu de imaginat.
„Am fost denunțată de Lorenzini Massimiliano din iunie 2018. Am fost căutata de Carabinierii din Montemurlo acum 2 saptamani și mi-au adus la cunoștință că voi fi anchetată penal pentru că am o Procură de la Republica Italiana. În tot acest timp, am locuit în casa acestuia, facandu-mi rezidența la adresa sa, am petrecut Revelionul și Paștele cu sora și cumnatul său și, de fapt, eu eram denunțată”
Mariana Moculescu
„Practic, pentru a se apară de denunțul făcut de mine pentru acte persecutorii, m-a denunțat pe mine. Avocatul meu din oficiu va intra în Tribunalul din Prato și va citi dosarul pentru a ști motivele incriminării. În concluzie, am avut o relație de 4 ani cu o persoana care s-a comportat persecutoriu și mi-a ascuns 1 an de zile faptul că m-a denunțat penal”
Mariana Moculescu
Fosta soție a lui Horia Moculescu a susținut că nu știa nimic, astfel că de un an de zile mânca, dormea și se plimba cu bărbatul care a dat-o în urmărire. Declarații de dragoste către aceasta sunt acum sub semnul întrebării. Internauții au încurajat-o și i-au dorit să fie puternică pentru a putea trece cât mai repede peste acest eveniment.