Margherita de la Clejani a fost însoțită de tatăl său de la Secție de Poliție către casă. Cu toate că ambii au fost foarte reținuți în declarații la ieșirea din instituție, șirul întreg al poveștii se va afla cât de curând. Până atunci, s-a dezvăluit ce pastile a luat aceasta înainte de accident.
Margherita de la Clejani are parte de momente grele, după ce toată lumea caută să găsească răspunsul evenimentului care a adus-o în prim-plan în tabloide. Cunoscuta cântăreață a ajuns la secția de poliție ieri, 23 mai, după ce s-a tamponat cu mașina de un alt vehicul aflat în staționare. Totul s-a petrecut pe bulevardul Gheorghe Șincai din Capitală. Oamenii legii care au ajuns la fața locului au hotărât să-i facă tinere câteva teste, din cauza gesturilor sale bizare.
Din păcate pentru cântăreață, nu poate da uitării prea curând acest incident, pentru că s-a dovedit că testarea cerută de poliție era una corectă, pentru că s-a dovedit la scur timp că Marga consumase ceva înainte de a se urca la volan. În imaginile surprinse de cancan.ro se poate observa cum aceasta evită să răspundă exact la întrebările puse de polițist, moment în care Ioniță își dă seamă că fata nu va coopera și se resemnează. Dialogul dintre Margherita, Ioniță și omul legii care a venit cu concluzia testelor prelevate imediat după incident arată că nu se putea ajunge la un consens pe loc, pentru că solista refuza vehement să ofere orice tip de detalii despre ce s-a petrecut. Cu toate astea, comportamentul său și vorbele alese în secție, contradictorii cu cele din afara instituție, vorbesc de la sine.
Polițist: Dacă era iarbă, ieșea cannabis.
Ioniță: De ce n-a ieșt iarbă, au ieșit doar pastilele?
Polițist: Nu a ieșit iarbă, doar pastilele acestea care nu știu ce înseamnă.
Margherita: Pastile care sunt din farmacie.
Ioniță: Pe tine te întreb cum faci?
Margherita: Eu știu că sunt niște pastile din farmacie.
Ioniță: Spune-mi ce?
Margherita: ”Cevalcem” (?!?) Ceva de genu’, da.
Ioniță: Ok
(Sursa: cancan.ro)
“Astăzi, în jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe Bd. Gheorghe Șincai. Conducătorul unui autoturism care circula pe Bd. Gheorghe Șincai, dinspre Bd. Dimitrie Cantemir ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar pe prima bandă de circulație. În urma accidentului rutier nu au rezultat victime. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Comportamentul necorespunzător și gesturile necontrolate i-au determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”