05 nov. 2021 | 14:47

Margherita de la Clejani, condamnată. În ce condiții poate ajunge la Penitenciarul de Femei Târgșor

Monden
Margherita de la Clejani, condamnată. În ce condiții poate ajunge la Penitenciarul de Femei Târgșor
Marga a fost prinsa la volan sub influenta substantelor interzise

Scandalul continuă în familia Clejanilor. De data aceasta, este vorba despre Margherita de la Clejani, care a fost condamnată după ce a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise.

Margherita de la Clejani poate ajunge la închisoare

Margherita de la Clejani a fost condamnată după ce a consumat droguri și s-a urcat la volan. Ei i s-a suspendat dreptul de a conduce timp de un an și a luat și o amendă în valoare de 16.000 de lei.

Dacă artista nu plătește sancțiunea, riscă să fie reținută timp de 200 de zile la Penitenciarul de Femei Târgșor.

Margherita a produs un accident, în luna mai 2020, în timp ce conducea pe bulevardul Gheorghe Șincai dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir.

Ea a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină parcată legal pe prima bandă de circulație.

La fața locului a sosit poliția și Margherita a fost testată cu alcooltestul. Rezultatul a fost că fiica Clejanilor nu a consumat alcool, dar la aparatul DrugTest a apărut pozitivă.

Ulterior, ea a mers la INML, unde i s-au luat probe biologice și unde s-a stabilit că a consumat substanțe interzise.

În urmă cu două zile, magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au decis îi suspende tinerei dreptul de a conduce pe o perioadă de un an de zile. În plus, Marga trebuie să achite o amendă penală în valoare de nu mai puțin de 16.000 de lei.

Dacă nu achită la timp amenda, ea se va transforma în 200 de zile de închisoare.

Decizia magistraților

„Condamnă pe inculpata MANOLE Myriam-Margareta la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă, cu suma de 80 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe (fapta din 23.05.2020).

Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 2.675,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.375,65 lei aferentă urmăririi penale, suma de 100 lei aferentă fazei de cameră preliminare și suma de 200 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2021”, a fost decizia instanței.

 

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro