În această seară de sâmbătă, 30 mai, are loc finala emisiunii Survivor România de pe Kanal D. În competiție au mai rămas doar 4 concurenți, care au ajuns în Marea finală, în lupta pentru marele premiu.
Emisiunea Survivor România de pe Kanal D – Marea finală – ediția de sâmbătă 30 mai
Câștigătorul competiției intense Survivor România, va fi aflat în ediția din această seară, când va avea loc Marea finală. De la ora 20:00, pe Kanal D telespectatorii pot urmări care va fi deznodământul competiției care durează de 5 luni. Concurenții din Republica Dominicană, au trăit ca niște naufragiați pe o insulă pustie și au înfruntat condițiile dure ale sălbăticiei.
Au încercat să găsească cele mai bune strategii pentru a se impune în grup, și-au construit singuri adăpost și s-au hrănit cu ce le-a oferit natura.
Care sunt concurenții care au reușit să ajungă în Marea finală
Dintre toți concurenții, doar patru au reușit să ajungă până în Marea finală Survivor România, luptându-se pentru marele premiu. Iată care sunt cei patru concurenți care se vor înfrunta în această seară.
- Emanuel Neagu, în vârstă de 23 ani, de profesie dansator profesionist. El locuiește în București, dar este originar din Cocorăștii Colț, din județul Prahova. Acesta a încercat mai multe sporturi, dar a rămas fidel dansului, fiind marea lui pasiune și devenind o profesie pentru acesta.
- Un alt concurent care a reușit să ajungă în Marea finală este Lola. Ea locuiește în București, dar este originară din Chișinău, are 32 de ani. Ea are mai multe profesii: de antrenor personal de fitness, agent de vânzări pentru asigurări de viață și MC, pentru aceasta, muzica este ceva fără de care nu se poate trăi.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/05/finalisti-survivor-romania-emanuel-elena-iancu-lola-scaled.jpg)
Emisiunea Survivor România de pe Kanal D – Marea finală – ediția de sâmbătă 30 mai.
- Chiar dacă acesta a intrat mai târziu în competiție, Iancu Sterp a reușit să se califice pentru Marea finală. El a mai participat în calitate de concurent și la emisiunea Puterea Dragostei și este fratele celebrului cântăreț, Culiță Sterp.
- A patra concurentă care se află printre finaliștii Survivor România, reușind să ajungă până în Marea finală, este artista Elena Ionescu. Ea a pășit în lumina reflectoarelor de la o vârstă fragedă. Pe când avea doar șase ani, a pășit pentru prima dată pe o scenă. Aceasta a participat la multe concursuri naționale și Internaționale, cum ar fi Eurovision. A absolvit facultatea de Jurnalism și Școala Populară de Artă, secția de Canto și Teatru. A fost vocea formației Mandinga, timp de 10 ani, începând cu anul 2006, când a ieșit din trupă.