Este șoc printre pasionații auto după ce s-a aflat că o marca celebră de mașină dispare de pe piață. Anunțul care i-a uimit pe cunoscători arată că producătorul se reorientează și renunță definitiv la marca care i-a făcut să viseze pe mulți dintre șoferi.
Land Rover și-a prezentat strategia de electrificare a grupului, iar din asta se putea subânțelege că celebra marcă va fi dată uitării.
Astfel, grupul Jaguar Land Rover, rebotezat de proprietarii săi în JLR, au anunțat că Land Rover va fi înlocuită cu alte două mărci, derivate din modelele actuale.
Oficialii grupului JLR (fost Jaguar Land Rover) au anunțat că Land Rover nu va mai fi prezentă printre viitoarele modele ale grupului, care se transformă radical și abandonează celebrul brand, cel mai posibil din cauza imaginii nepotrivite cu statutul de premium și lux pe care și-l doresc reprezentanții companiei.
De asemenea, prima țintă pe care și-a propus-o noua conducere a JLR este să se rupă total de Range Rover, un subbrand de lux, care încă mai are atașată marca de bază Land Rover și care, de fapt, ar trage în jos imaginea Range Rover.
Oficial, marca se numește în prezent Land Rover Range Rover, o construcție foarte nepotrivită și greu de folosit.
Transformarea grupului într-o structură de tip „House of Brands”, așa cum s-a anunțat oficial, Range Rover va deveni principala marcă a companiei, fiind urmată de Jaguar, care are nevoie de o repoziționare mai bună.
De asemenea, din fosta Land Rover se vor desprinde în schimb cele două denumiri devenite ele însele notorii, Defender și Discovery. Acestea au suficientă rezonanță pentru a deveni mărci de sine stătătoare.
Astfel, JLR își va șterge de pe firmament numele „Land Rover” și îl trimite în istorie. Unii ar spune foarte bine, pentru că în ciuda reputației off-road, marca este recunoscută de către experți ca fiind una care se strică repede.
„Realitatea este că Range Rover este un brand, la fel este și Defender. Clienții spun că au un Range Rover. În lux, ai nevoie de claritate. Land Rover Range Rover nu ți-o oferă”, a spus Gerry McGovern, Chief Creative Officer al JLR.
Chiar și așa, șefii JLR au mai explicat că marca Land Rover va fi conservată în activele grupului, însă va mai fi folosită câteodată.