Cristi Brancu este în doliu. Prezentatorul Antena Stars a postat pe contul personal de Facebook un mesaj zguduitor prin care a anunțat că mama lui a murit în spital. Prietenii i-au trimis mesaje de condoleanțe și i-au transmis că îi sunt alături în aceste clipe grele.
Mama lui Cristi Brancu s-a stins din viață pe patul de spital. Înmormântarea va avea loc duminică, în cimitirul Bellu din Capitală. Prezentatorul Antena Stars a făcut anunțul dureros pe rețelele de socializare.
„Îi mulțumesc. Îi mulțumesc pentru că exist. Îi mulțumesc pentru o copilărie minunată. Îi mulțumesc că a crezut că voi fi ceea ce și-a dorit să fiu. Îi mulțumesc pentru anii in care a trăit alături de mine bucurii și greutăți. Astăzi a plecat. Mama mea, Ana (Gina) Brancu, a plecat azi de pe această lume, de pe un pat de spital. Toți cei care doresc să-și ia adio de la ea sunt așteptați la Cimitirul Bellu, unde va fi depusă de mâine după-amiază. Înmormântarea e programată duminică, la ora 13, la Cimitirul Bellu. Dumnezeu să o aibă lângă ea în Lumina”, este mesajul zguduitor postat de vedeta TV.
Prietenii pe care îi are pe rețeaua de socializare i-au trimis mesaje de condoleanțe.
„Dumnezeu să o aibă în împărăția lui! Sincere condoleanțe și multă putere să treceți peste această grea încercare”, este unul dintre mesajele primite de Cristi Brancu.
În anul 2014, prezentatorul TV și-a pierdut tatăl. Constantin Brancu s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. El a fost colonel în Armata Română și s-a implicat în activitatea clubului Steaua București. Ultimii 5 ani din viață și i-a petrecut imobilizat la pat, în urma unui accident vascular.
„Sunt în stare de șoc. Va rămâne mereu în sufletul meu și îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine”, declara Cristi Brancu la vremea respectivă.