În mijlocul furtunii de controverse din jurul celui mai important eveniment sportiv al anului, o femeie a ieșit în evidență, atrăgând privirile unei lumi întregi. Mama actualului emir al Qatarului a reușit să uimească cu toate aparițiile sale. Cum s-a prezentat Sheikha Moza la Campionatul Mondial de Fotbal.
Încă de la debutul Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, familia regală a emiratului a ajuns pe primele pagini ale publicațiilor sportive din întreaga lume. În imaginile suprinse în timpul meciurilor, o prezență inedită a ieșit în evidență. Este vorba despre o femeie superbă, cu un look modern, atipic parcă pentru o țară atât de conservatoare.
Nu este vorba despre orice femeie, ci despre mama actualului emir al Qatarului, Șeicul Tamim. Sheikha Moza sau, cu titulatura întreagă, Alteța Sa Regală Moza bin Nasser Al Missned are 63 de ani, o vârstă pe care nu și-o arată, ajutată fiind de numeroasele operații estetice de la nivelul chipului. Soția fostului lider Hamad bin Khalifa al Thani este considerată una dintre cele mai elegante femei din lume.
În ciuda aparițiilor sale spectaculoase, Moza este văzută și ca reprezentanta unui regim represiv, care interzice homosexualitatea și, în trecut, a susținut mișcările teroriste islamiste din Orientul Mijlociu, inclusiv Hamas.
Mama actualului emir al Qatarului ar fi favorita soțului ei, fiind a doua din cele trei soții ale fostului lider.
Femeile de rând din emirat nu pot beneficia de drepturi considerate banalități în Europa, precum educație, călătorii în afara granițelor țării, un loc de muncă, fără a obține înainte permisiunea rudelor masculine. Aceste reguli par să nu se aplice pentru Sheikha Moza, în special în cazul călătoriilor și vestimentației.
Femeia este considerată un adevărat fashion icon în Orientul Mijlociu, iar ținutele purtate de ea la Campionatul Mondial de Fotbal sunt cele mai recente exemple. De multe ori, combină și adaptează piese vintage de la marile case de modă pentru a se potrivi cu modestia femeilor din Qatar, fiind o clientă fidelă a brandurilor Chanel, Jean Paul Gaultier și Christian Dior.