27 ian. 2021 | 14:31

Maia Morgenstern, mesaj manifest. Ce a transmis marea actriță a României

Știri generale
Maia Morgenstern, mesaj manifest. Ce a transmis marea actriță a României
Maia Morgenstern vorbește despre Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului

În fiecare an, în data de 27 ianuarie, se sărbătorește una din cele mai negre pagini din istoria omenirii. Astăzi în lumea întreagă se readuce în conștiința publică o pagină scrisă cu sânge în cel de-al Doilea Război Mondial. De Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, celebra actriță Maia Morgenstern transmite un mesaj, menit să facă exact același lucru.

Maia Morgenstern vorbește despre Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului

În fiecare an, în jurul datei de 27 ianuarie, omenirea aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului. Este ziua în care se reafirmă angajamentul statelor lumii de a contracara antisemitismul, rasismul și alte forme de intoleranță care pot duce la violență.

Data marchează aniversarea eliberării lagărului de concentrare și exterminare nazist din Auschwitz-Birkenau de către trupele sovietice la 27 ianuarie 1945. A fost proclamată oficial, în noiembrie 2005, Ziua Internațională de Comemorare în memoria victimelor al Holocaustului de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Într-un mesaj emoționant, celebra actriță de origine evreică, Maia Morgenstern rememorează drama familie sale, dar și a altor familii. Evreii din Europa au trăit în Cel de-al Doilea Război Mondial una din cele mai negre pagini de istorie, iar Maia Morgenstern își spune drama familiei.

”Într-un 9 noiembrie 1938, a avut loc Noaptea de Cristal. Lăcașuri de cult, vitrine, magazine au fost sparte. Scrâșnea orașul, scrâșnea lumea. Pașii scrâșneau sub cioburile vitrinelor, geamurilor, vitraliilor sfărâmate, precum și iluziile, precum și speranța, precum și încrederea populației evreiești.

A fost ca un semnal al declanșării poate celei mai mari crime a umanității, rana secolului XX, rană nevindecată până în zilele noastre, cu cicatrici adânci pe care le poartă multe generații.”, a povestit celor de la unica.ro.

”Holocaustul nu e o ploaie care a venit din neant”

Pagina de istorie scrisă cu sânge evreiesc a fost generată de Naziștii lui Hitler, încă de la începutul accederii acestuia la putere. Germania a fost prima victimă a obsesivei idei naziste de exterminare a evreilor. Apoi au urmat toate celelalte state europene unde cizma nazistă și-a făcut simțită prezența. Holocaustul a afectat profund țările în care au fost comise crime naziste. A avut și implicații și consecințe universale în multe alte părți ale lumii.

În timpul Holocaustului, autoritățile naziste germane au vizat și ucis și alte grupuri, inclusiv uneori copiii lor, din cauza inferiorității lor rasiale și biologice percepute: romi, germani cu dizabilități și unii dintre popoarele slave. Alte grupuri au fost persecutate din motive politice, ideologice și comportamentale, printre care comuniști, socialiști, martorii lui Iehova și homosexuali.

”Holocaustul nu e o ploaie care a venit din neant. S-a insinuat profund, adânc, pe nesimțite, urcând o pantă lină la început, cu sloganuri și vorbe frumoase, justificând sau alimentând sentimente de xenofobie.

Antisemitismul, ura rasială au ajuns să se poată dezvolta având la bază dureri, frustrări, resentimente ale unei populații. Felul în care au fost manipulate aceste sentimente, conducând în cele din urmă la cumplita crimă a umanității, trebuie cunoscut, trebuie asumat, trebuie transmis.”, a mai spus Maia Morgenstern.

Peste 18 milioane de morți documentate în Al doilea Război Mondial

Calculul numărului de oameni uciși ca urmare a politicilor naziste este o sarcină dificilă. Nu există un singur document de război creat de oficialii naziști care să precizeze câți oameni au fost uciși în Holocaust sau în Cel De-al Doilea Război Mondial. Pentru a estima cu exactitate amploarea pierderilor umane, calculele s-au bazat pe o varietate de înregistrări diferite.

S-au bazat pe rapoartele recensământului, arhivele germane și ale Axei, capturate la finele războiului. Date au fost luate și prin investigațiile postbelice, pentru a compila aceste statistici. Pe măsură ce apar mai multe documente sau pe măsură ce savanții ajung la o înțelegere mai precisă a Holocaustului, estimările pierderilor umane se pot schimba.

Conform unui prim calcul, după ani de cercetare, numărul aproximativ este de 18 milioane. În această sumă preliminară sunt incluși cetățenii evrei, dar și alte categorii vizate de naziști în timpul războiului.

”Cel mai important lucru de care trebuie să ținemcont atunci când încercăm să documentăm numărul victimelor Holocaustului este că nu există nicio listă principală a celor care au pierit nicăieri în lume.”, spun cercetătorii Holocaustului.

Numărarea victimelor este importantă pentru cercetare și pentru a înțelege amploarea crimelor. Magnitudinea este clară. Și în spatele fiecărui număr sunt indivizi ale căror speranțe și vise au fost distruse. Eforturile de a numi victimele sunt importante pentru a restabili individualitatea și demnitatea pe care ucigașii lor au încercat să le distrugă.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro