În contextul pandemiei de coronavirus, Gruvernul României a adoptat o măsură radicală, în ceea ce privește Loteria bonurilor fiscale. Loteria Română a fost nevoită să ia măsuri cu privire la această situație de urgență.
În următoarea perioadă nu se vor realiza extrageri. Această măsură va fi adoptată până când criza privind coronavirus va fi depășită.
Din cauză că românii trebuie să își revendice premiile aferente Loteriei bonurilor fiscale, la unitățile teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, s-a adoptat această decizie.
Ministrul de Finanțe trebuie să stabilească o nouă dată pentru o nouă extragere, conform ordonanței de urgență. Astfel, textul ordonanței de urgență precizează următoarele:
”(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă extragerile lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale organizate în baza Ordonanței Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 81 din 30 ianuarie 2015 cu modificările și completările ulterioare. Data reluării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.”
Ultima extragere din cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale a avut loc pe data de 22 martie. Luna câștigătoare a fost februarie, ziua 10 iar valoarea bonului câștigător: 962.
Ministerul finanțelor a pus la bătaie un fond de premiere în valoare de un milion de lei. Acest fond urmează să fie împărțit la maximum 100 câștigători. Dacă numărul câștigătorilor depășește acest prag, se organizează o nouă extragere specială, în urma căreia vor fi selectați cei 100 de câștigători.
Cu alte cuvinte, dacă lisa celor care au depus cereri de revendicare depășește 100, premiul de un milion de lei va fi împărțit la numărul celor care au revendicat cererile. În situația în care în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată un număr de cereri ce depășește pragul de 100 de cereri, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători. În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii.
Românii care vor să știe dacă au câștigat, trebuie să urmărească listele cu rezultatele extragerilor de la Loteria Bonurilor Fiscale pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor Publice (www.mfinante.ro), Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (www.anaf.ro) şi Loteriei Române (www.loto.ro).