03 iul. 2024 | 09:23

Mădălina Ghenea, apariție incendiară în dormitor. Vedeta le-a dat palpitații fanilor cu aceste ipostaze

Monden
Mădălina Ghenea, apariție incendiară în dormitor. Vedeta le-a dat palpitații fanilor cu aceste ipostaze
„Prietenii mei îmi spun lady Bean”

Este una din cele mai frumoase românce, fotomodel internațional, deja actriță cunoscută, dar și mămică. Nu este de mirare faptul că Mădălina Ghenea provoacă palpitații fanilor cu ipostaze indite, pe rețelele de socializare, precum este și recenta apariție incendiară în dormitor.

Mădălina Ghenea, de la fotomodel, actriță, la rolul de mămică

Frumoasa Mădălina Ghenea va împlini pe 8 august vârsta de 37 de ani, dar poate spune că până la această vârstă a făcut de toate. Originară din Slatina, această frumusețe românească a fost, pe rând, fotomodel, parteneră de viață a unor actori celebri, precum Gerard Butler, sau Leonardo DiCaprio, actriță cu apariții în câteva filme importante, ia acum mămica unei fetițe de 7 ani, din relația cu Matei Stratan.

Barbatii celebri din viata Madalinei Ghenea

Mădălina Ghenea & Leonardo DiCaprio

Deși relația cu afaceristul Matei Stratan nu a mai funcționat, diva a reușit să-și facă timp pentru Charlotte. Fiica Mădălinei Ghenea locuiește cu mama sa în Italia, iar vedeta recent declara că:

„Eu sunt mereu cu familia mea, locuiesc cu familia mea și pot să spun în momentul în care am devenit mamă cumva, am devenit fiică (…) în momentul în care am devenit mamă, am redescoperit ce înseamnă să fiu acasă cu mama în fiecare zi și e superb.

Acum simt că, în sfârșit, am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream de fiecare dată când călătoream. Înainte mi-era foarte dor de casă, mi-era dor de ai mei, aș fi vrut să le arăt și lor măcar bucățele din meseria mea, din realitatea pe care o trăiesc de atâția ani.”, declara frumoasa Mădălina Ghenea.

Mădălina Ghenea, apariție incendiară în dormitor

Pe lângă obligațiile profesionale, celebrul fotomodel încearcă să-și țină ăn priză, și la curent, numărul mare de fani de pe rețelele de socializare, astfel că nu puține sunt ipostazele incendiare în care apare.

Așa s-a întâmplat recent, când vedeta a avut o apariție incendiară în dormitor, iar vedeta le-a dat palpitații fanilor cu aceste ipostaze. (vezi galeria). În multe din aceste imagini apare singură, îmbrăcată extrem de sumar, iar în altele apare alături de simpatica sa fiică, Charlotte.

Vedeta pe covoru roșu la Veneția, le-a dat palpitații fanilor

În acest an a avut loc cea de-a 81-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, iar pe covorul roșu au trecut nume mari din cinematografia europeană, dar și de la Hollywood.

Madalina Ghenea, aparitie incendiara in dormitor. Vedeta le-a dat palpitatii fanilor cu aceste ipostaze

foto: Instagram / Mădălina Ghenea – Festivalul de Film de la Veneția)

Printre invitați s-a aflat și frumoasa Mădălina Ghenea, iar vestimentația pe care a ales s-o poarte le-a dat palpitații fanilor, fiind și una din premiatele acestei gale. De altfel, vedeta avea să scrie despre acest moment pe Instagram:

„Noaptea trecută am fost premiată în timpul festivalului de film de la Veneția și am fost atât de emoționată încât am scăpat premiul pe scenă.

Prietenii mei îmi spun lady Bean pentru că sunt o persoană atât de neîndemânatică, împărtășesc asta pentru că știu că nimic din asta nu iese pe pagina mea. ați vrea să mă vedeți cum scap premiul!?”, scrie vedeta pe Instagram, (vezi galeria)

Cu o carieră în plină ascensiune, și recunoașterea internațională, frumoasa româncă anunță un viitor exploziv și, cine știe, poate într-un viitor nu îndepărtat i-am putea auzi numele și la marea gală a Premiilor Oscar.

PlaySport
BREAKING NEWS: Decizie fără precedent a lui Marcel Ciolacu! Niciun premier nu a mai făcut asta în istoria României
Stiri din Lume
Loredana Chivu, cu tatuajul INTIM la VEDERE! Apariție INCENDIARĂ în slip MINUSCUL
Stirile PROTV
Accident îngrozitor pe munte. O femeie, târâtă de teleferic până în prăpastie, sub ochii soțului și copiilor
EVZ.ro
Teo Trandafir, topită după Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu a aflat de la televizor
Digisport.ro
Gigi Becali a vrut să dea lovitura verii, dar a rămas "mască": ce salariu i-a cerut Andrei Rațiu
PRO TV
Neti Sandu dărâmă miturile despre horoscop: ”Am zis că Gemenii înșală cel mai mult... Cred că și Peștii!”. Ce spune despre restul zodiilor
Adevarul
De ce nu au românii productivitatea germanilor? „Primul vinovat este managerul”
BZI.ro
Ileana Stana-Ionescu va fi incinerată pentru că „nu mai sunt locuri”! „Este o barbarie să o incinerezi!”
Spynews.ro
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro
Viva.ro
De necrezut! Ce diagnostic crunt a primit Emily Burghelea din partea medicilor, după accidentul din Mauritius. S-a fotografiat rasă în cap, înainte de operație
Impact.ro
WOW! Andreea Bănică, foto INTERZISE! A apărut AȘA și i-a BLOCAT pe toți!
Ego.ro
Ți se rupe sufletul! Emily Burghelea, imagini SFÂȘIETOARE de pe patul de spital. A fost rasă în cap și urmează să fie operată. ”Am lacrimi în ochi și aștept”
Parteneri
Cine e profesoara care a murit în timpul examenului de Bacalaureat
Redactia.ro
Cât costă un sejur de 8 zile la mare, în România. Un român a făcut calculul exact: „Cu banii ăia mergi în Grecia liniștit”
Click.ro
Gina Pistol, în costum de BAIE! Cum ARATĂ când RENUNȚĂ la haine
Vocea.biz
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat o prăjitură cu marijuana. Mama ei spune că nu se mai oprea din râs
Digi24
Divorț neașteptat în showbizul românesc! A pierdut sarcina și apoi s-a despărțit de soț în cel mai mare secret
Unica.ro
Zboruri anulate. Cum îți poți lua banii înapoi în 24 de ore
EVZ.ro
Cei patru membri ai familiei care au murit în accidentul devastator din Suceava, conduși pe ultimul drum! Imagini dureroase de la înmormântare / FOTO
Spynews
Interzis și ilegal în România. Vin direct la tine acasă și te controlează
Capital.ro
Ce mâncăm la 40 de ani ne poate afecta sănătatea chiar și după câteva decenii. Concluziile celui mai recent studiu Harvard
Antena 3
La doar două luni de la divorț,a spus motivul real al despărțirii. Ce i-a făcut fostul soț după separare: „Nu am avut încotro ...”
Avantaje
Prințul William, DEZVĂLUIRI INCREDIBILE despre PRINȚESA DIANA
Mediaflux
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Spynews.ro
Horoscopul banilor pentru luna iulie. Astrele ajută 3 zodii și le sfătuiește pe celelalte să fie atente cu cheltuielile
Realitatea.net
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă. Actrița demonstrează că e o femeie superbă
Antena 1
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Impact.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!
Shtiu.ro