Postul de televiziune Pro TV a primit o lovitură grea de la rivala Antena 1, în seara de vineri, 29 noiembrie. Emisiunea iUmor a fost pentru prima dată peste Vocea României la audiențe, pe două targeturi. Roast-urile de la Antena 1 s-au dovedit a fi mult mai mult pe placul publicului decât duelurile concurenților lui Tudor Chirilă, Horia Brenciu, Irinia Rimes și Smiley.
Antena 1 fost lider la nivel național în intervalul în care cele două emisiuni s-au intersectat. În platoul iUmor au venit mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și Marian Godină, care i-au luat la roast pe cei trei jurați. În intervalul 20:30 – 22:10, peste 1,5 milioane de persoane erau pe Antena 1, în timp ce pe Pro TV erau aproape 1,4 milioane de persoane.
„Am venit la iUmor pentru Cheloo. Îl admir foarte mult și am primit încântat invitația de a urca pe scena iUmor, mai ales după ce Paraziții au scos melodia Antimiliție și au fost dați în judecată. Am și scris pe blogul meu că imaginea Poliției vine din interior, nu de la o melodie rap. Am avut emoții de când am ajuns la platourile de filmare până când am ieșit de pe scenă, nu e un lucru pe care îl fac în fiecare zi”, a scris Marian Godină pe blogul său despre experiența la iUmor.
Pro TV a câștigat audiențele din mediul urban, cu 790.000 de privitori pe minut, în timp ce Antena 1 a avut 750.000. Antena 1 a fost prima pe publicul comercial, cu 370.000 de telespectatori pe minute, în timp ce Pro TV a avut 350.000.