Lovitură pentru Ianis Hagi și Rangers. Ce se întâmplă cu Steven Gerrard

Lovitură pentru Ianis Hagi și Rangers. Ce se întâmplă cu Steven Gerrard
Ianis Hagi ar putea să rămână fără Steven Gerrard la cârma celor de la Rangers

Lovitură pentru Ianis Hagi și Rangers. Campioana Scoției, cu internaționalul român printre protagoniști, a câștigat titlul în sezonul trecut, la mare distanță de rivala Celtic, după un deceniu de pauză. La ora actuală, echipa de pe Ibrox Park e lider în noua ediție a campionatului. Realizările n-ar fi putut fi posibile fără „mâna” antrenorului Steven Gerrard. Fostul căpitan de la Liverpool ar putea, însă, cât de curând, să aleagă un alt drum.

Lovitură pentru Ianis Hagi și Rangers

Lovitură pentru Ianis Hagi și Rangers. Sub conducerea lui Steven Gerrard, trupa din Ibrox Park a reușit să adune rezultate impresionante în ultimul sezon. Iar recâștigarea titlului după o „secetă” de aproape un deceniu a fost cea mai dulce realizare. Performanța a fost posibilă și prin prestațiile lui Ianis Hagi. Deși nu și-a câștigat un rol stabil de titular, internaționalul român a rămas unul dintre jucătorii pe care Gerrard se bazează. Iar relația dintre ei este mai bună decât aparența dată de prezența fluctuantă în teren a mijlocașului de 23 de ani.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Steven Gerrard e că am descoperit anumite similarități între el și tata, ca mentalitate. S-a întâmplat ca după meciuri, indiferent dacă făceam egal sau câștigam, Gerrard și tată să aibă același discurs. Asta m-a surprins plăcut și mi-a confirmat că am crescut într-un mediu bun și am fost antrenat de un mare jucător și antrenor, aici mă refer la tata.

Mergând afară și fiind antrenat acum de o legendă a fotbalului (n.r. – Steven Gerrard) mi-a confirmat foarte multe chestii învățate în trecut și sunt foarte fericit”, a spus Ianis Hagi pentru Gazeta Sporturilor.

Ce se întâmplă cu Steven Gerrard

Dar Ianis Hagi și Rangers ar putea avea parte de o surpriză neplăcută. Steven Gerrard ar putea decide să se deespartă de echipă, alegând un alt proiect. Unul care l-ar aduce mai aproape cu un pas de visul său, acela de a o antrena pe Liverpool, club a cărui legendă este. Fostul căpitan al „cormoranilor” este, deocamdată, în vizorul celor de la Aston Villa. Clubul din Birmingham dorește să-l înlocuiască pe tehnicianul Dean Smith, după o serie de 5 înfrângeri consecutive ce au adus echipa pe locul 16 în Premier League.

Aston Villa tocmai a încasat în vară o sumă uriasă pentru transferul lui Jack Grealish la Manchester City, 100 de milioane de euro. Iar patronii echipei din Villa Park au o avere de miliarde de dolari. Dar, în ciuda unor transferuri importante, jocul nu merge. Iar prima opțiune este chiar Steven Gerrard, după cum susține presa engleză. Ba chiar, conform Daily Record, mutarea s-ar putea perfecta cât de curând. Gerrard are o clauză de reziliere a contractului cu Rangers de doar 3 milioane de lire sterline, aproximativ 4 milioane de euro, un mizilic pentru bugetul celor de la Villa.

În plus, ar fi pasul dorit de Steven Gerrard către Premier League, în pregătirea împlinirii visului său încă de când a renunțat la cariera de fotbalist: acela de o antrena pe Liverpool, unde este o legendă. Acolo, deocamdată, „tronează” cu rezultate remarcabile germanul Jurgen Klopp. Dar contractul acestuia se va încheia în 2024, iar Gerrard e văzut drept urmașul natural al neamțului. Mai ales că Jurgen Klopp n-a dat semne că l-ar interesa o prelungire a înțelegerii. Așa că o „ucenicie” de câțiva ani la Aston Villa, în Premier League, l-ar pregăti pe Gerrard pentru marea provocare a carierei sale de antrenor. Spre întristarea lui Ianis Hagi și a celor de la Rangers.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI