Lovitură de teatru, după ce Mircea Lucescu a demisionat de la Kiev. Adevărul din culisele deciziei

Mircea Lucescu s-a răzgândit și rămâne la Dinamo Kiev

Mircea Lucescu rămâne până la urmă antrenorul lui Dinamo Kiev! A fost numit antrenor, suporterii l-au contestat puternic, iar Mircea Lucescu se hotărâse să-și dea demisia, de fapt să renunțe la înțelegere, deoarece nu fusese încă prezentat oficial drept antrenorul lui Dinamo Kiev. Patronul clubului l-a făcut însă să se răzgândească.

Mircea Lucescu s-a răzgândit și rămâne la Dinamo Kiev

Rivalitatea dintre suporteri Dinamo Kiev și Șahtior Donețk era să-și pună amprenta asupra lui Mircea Lucescu.  În ultimele zile, suporterii lui Dinamo Kiev i-au tot transmis lui Lucescu mesaje care lăsau să se înțeleagă faptul că pur și simplu nu îl dorec pe banca tehnică a echipei lor.

Il Luce a înțeles mesajul și a decis să se retragă și să renunțe la înțelegerea făcută cu oficialii clubului. I-a transmis în acest sens un mesaj patronului clubului.

Mircea Lucescu s-a răzgândit și rămâne la Dinamo Kiev
Mircea Lucescu s-a răzgândit și rămâne la Dinamo Kiev

Patronul clubului nu a vrut să renunțe la antrenorul român

”Cu părere de rău am hotărât să renunț la posibila colaborare cu Dinamo Kiev. Mulțumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată și invitația făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susținere echipa are atâta nevoie în momentele de încleștare sportivă.

N-am fost niciodată un laș, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș sau de la Dinamo București la Rapid București, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecți, care m-au primit cu speranță și cu brațele deschise și cu care am reușit cucerirea titlurilor din țările respective.

Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului. Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulație, entuziasm, motivație și care să readucă echipa la nivelul la care tradiția și istoria acestui club îi dau dreptul.

”Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele”

Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legătură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare.

Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacții, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă și plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potențialul tinerilor jucători ucraineni, mulți dintre ei componenți ai selecționatelor naționale.

Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta”, scria Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.

Cum a văzut mesajul românului, patronul lui Dinamo Kiev a pus mâna pe  telefon și l-a sunat pe antrenor. I-a explicat că nu este cazul unei decizii radicale și că o mână de oameni nu poate să schimbe nimic din tot ce au discutat și pus la cale deja.

După ce a observat că Surkis este extrem de implicat și că nici nu concepe un refuz, Mircea Lucescu a fost de acord să plece la Kiev. Marți, reputatul tehnician român va fi, cel mai probabil, prezentat oficial.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI