Lovitură cruntă pentru Oana Zăvoranu. A fost dată în judecată pentru șantaj

Lovitură cruntă pentru Oana Zăvoranu. A fost dată în judecată pentru șantaj
Oana Zăvoranu dată în judecată pentru un posibil șantaj

Așa cum bănuim noi, v-ați obișnuit cu celebra Oana Zăvoranu, care revine în atenția opiniei publice, și tot printr-un scandal. Totul ar fi plecat de la un scandal cu fostul administrato al clinicii pe care vedeta o deține. Este vorba de manager al Spitalului Colțea, Ioan Bogdan Furtună. Conform surselor apropiate, relația tensionată dintre cei doi este una cunoscută, iar vina i-ar aparține chiar Oanei. Recent s-a aflat despre o nouă lovitură cruntă pentru Oana Zăvoranu. Focoasa brunetă a fost dată în judecată pentru șantaj, reclamantul fiind chiar Ioan Bogdan Furtună.

Lovitură cruntă pentru Oana Zăvoranu, dată de Ioan Bogdan Furtună

Cum s-a ajuns aici, și de ce Ioan Bogdan Furtună a făcut acest demers își găsește răspuns în perioada în care acesta a fost administratorul clinicii deținute de Oana Zăvoranu. Între 2017 și 2018, Ioan Bogdan Furtună a fost angajat al focoasei brunete, în funcția de administrator al clinicii acesteia.

Conform declarațiilor lui Ioan Bogdan Furtună, din cauza unor neînțelegeri, acesta demisiona, ulterior având pretenția ca Oana Zăvoranu să-i înapoieze banii împrumutați, fiind vorba de 40.000 de euro.

Numai că, mai spune Ioan Bogdan Furtună, lucrurile au degenerat, iar bruneta l-ar fi șantajat, prin intermediul avocatului ei, Călin Ionuț Silviu, cu 800 de mii de euro.

„M-au șantajat pentru o sumă de bani. Amenințările au venit sub forma unui posibil scandal în presă, cu prejudicii de imagine. Mi-au zis că mă distrug în presă.

Mi-au cerut 800.000 de euro. După aceea, au scăzut la 300.000 de euro”, a relatat medicul Bogdan Furtună.

Ca urmare a acestei situații, fostul administrator a înaintat la Curtea de Apel o plângere penală pe numele vedetei și a avocatului, Furtună declarând:

„Curtea de Apel a constatat infracțiunea, în urma plângerii mele și au trimis-o în judecată. Eu nu am chemat-o în judecată. Eu am răspuns solicitărilor organelor abilitate.

Nu am nici o teamă, decât cea de Dumnezeu. Dacă greșesc, îmi asum și răspund”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!, directorul Spitalului Colțea, Furtună Ioan Bogdan.

Oana Zăvoranu a fost dată în judecată pentru șantaj

După ce Curtea de Apek a luat în considerare reaclamația penală făcută de Ioan Bogdan Furtună, dosarul a ajuns în faza de cameră preliminară. Conform legii, acest lucru înseamnă că „obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”

Cu alte cuvinte există toate șansele ca Oana Zăvoranu să fie chemată în Instanța de Judecată în calitate de urmărit penal. De cealaltă parte, după declarațiile făcute de fostul administrator, vedeta a avut de făcut câteva lămuriri pe această temă:

„S-a întâmplat totul la sfârşitul anului 2016, fiindu-mi prezentat ca fiind un medic serios, dintr-o familie de medici. Nimic din CV şi aparenţe nu dădea de bănuit. Dispuneam de bani cash şi a început individul să-mi ceară diverse sume de bani la ceas de noapte, pentru a cumpăra diverse aparate pentru clinică.

Când nu am găsit niciun aparat medical în clinica noastră, atunci am descoperit că e ceva putred. Soţul meu a găsit în 2018 nişte facturi falsificate, pe nişte aparate-fantomă.

Avocaţii la care am apelat au înregistrări video şi audio cu momentele în care doctoraşul Furtună se milogeşte la mine. Acest individ este un şmecher, un profitor şi un escroc. Pe unde a fost, a fost dat afară, pentru că a ciordit, pe româneşte”, spunea Oana Zăvoranu.

Deși o lovitură cruntă pentru Oana Zăvoranu, totul ar putea să se termine până la instanță, dacă se dovedește că focoasa brunetă nu se face vinovată de acuzațiile ce i se aduc. Rămâne să vedem cum se vor derula lucrurile.