Un cutremur de proporții a avut loc în Bali în această dimineață. A fost un seism puternic, de peste 7 grade, care a provocat panică în rândul oamenilor, dar mai ales turiștilor. Printre cei care așteaptă cu nerăbdare vești de acolo se numără și Lora, care a oferit primele declarații pentru PLAYTECH ȘTIRI despre cele întâmplate.
Lora este absolut îndrăgostită de Bali, unde a stat o lungă perioadă de timp. Merge deseori acolo, mai ales de când și-a deschis propriul brand de cosmetice. Este locul din care se informează cel mai mult, unde face în amănunt cercetări și de care o leagă amintiri dragi.
Artista ne-a vorbit, în exclusivitate, despre seismul care a lovit dimineața aceasta Bali. De la celebra artistă aflăm că primul cutremur a fost de 5.8 grade, iar replica a fost ceva mai puternică, de aproximativ 7.
Lora ne-a mărturisit că seismul a avut loc în ocean și deja ar fi fost date alerte de tsunami. Tot ce știe artista este că oamenii sunt speriați și au fost treziți din somn de lovitura puternică. Artista speră că lucrurile vor fi bine și insula ei preferată nu va avea de suferit.
„Ştiu doar că primul a fost 5.8 şi replică a fost peste 7. S au speriat puţin şi s-au trezit de la primul cutremur, deci cel mai mare nu i-a luat din somn. Cutremurul a fost în ocean. S-a dat deja alertă de tsunami în anumite zone şi aştept şi eu să văd ce se întâmplă. Sper că nu va fi tsunami”, a declarat Lora pentru Playtech Stiri.
Lora este absolut îndrăgostită de Bali, locul în care a petrecut foarte mult timp. Pe vremea pandemiei, vedeta și iubitul ei au rămas blocați acolo, după ce călătoriile au fost interzise. În acest fel, vacanța lor s-a prelungit și au avut parte de o ședere pe cinste.
Lora iubește mult acest loc, unde merge ori de câte ori are ocazia. Mai mult, vedeta mai are un motiv bine întemeiat pentru care să călătorească tot mai des în acea destinație: afacerea sa de cosmetice.
Lora se pregătește să lanseze o gamă de produse de înfrumusețare, dar vrea să le testeze atent înainte. Este foarte atentă la orice detaliu și vrea să se asigure că totul va fi ca la carte. În Bali a avut multe de învățat, a studiat și a făcut teste importante și este tot mai aproape de lansare.
„În Bali se folosesc anumite argile pe care le au ei, îți mai faci o măscuță, dar nu țin. Adică nu poți să le îmbuteliezi. Dar sunt anumite secrete cu care am venit. Am venit cu niște produse pe care vreau să le duc la laborator pentru studiu. Pentru că mi-au plăcut”, a mai povestit Lora pentru EGO.ro