25 mai 2022 | 15:31

Locul unic din România unde cerul se unește cu pământul. Ai impresia că ești în Rai

Social
Locul unic din România unde cerul se unește cu pământul. Ai impresia că ești în Rai
Stașiunea Păltiniș

România se mândrește cu locuri adevărat spectaculoase. Printre acestea se regăsește și o stațiune montană, unică în țara noastră, acolo unde pământul pare că dă mâna cu norii. Care este locul unic din România unde cerul se unește cu pământul, de ai impresia că ai ajuns în Rai, vezi un pic mai jos.

Stațiunea unică din România unde cerul parcă se unește cu pământul. Doar aici te simți ca în Rai

Stașiunea Păltiniș este locul cel mai spectaculos din România unde altitudinea este de 1442 de metri. Stațiunea se află pe versantul nord-estic al Munţilor Cindrel, la doar 32 kilometri distanță de Sibiu. De altfel, Păltiniș este cea mai veche stațiune din țară, inițial numindu-se „Hohe Rinne”. Stațiunea Păltiniș a fost înființată de Societatea Carpatina Ardeleană a Turiştilor SKV în anul 1894.

În stațiunea Păltiniș turiștii ajung pentru schi, întrucât sunt condiții excelente în perioada rece, adică din luna decembrie până în luna aprilie. De asemenea, în această zonă se regăsește și Rezervaţia Iezerele Cindrelului, dar și cunoscutele lacuri glaciare. La Păltiniș se pot face și drumeții spre Vârful Oncești, Poiana Oncești și Poiana Lupilor, scrie ego.ro.

Ce obiective turistice se regăsesc în zona stațiunii Păltiniș

Tot în zona stațiunii Păltiniș se regăsesc Casa memorială a scriitorului Constantin Noica și Schitul unde se află înmormântat acesta. Tot acolo mai sunt patru obiective turistice: Casa turiştilor (1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898) şi încă o vilă, toate fiind declarate monumente istorice.

Schitul, locul de pelerinaj de la Păltiniș. Ce conține această biserică vche

Turiștii care ajung în zonă se pot bucura de un alt important obiectiv turistic. În stațiunea Păltiniș există Schitul, o biserică din lemn ce poartă hramul „Schimbarea la față” și care a fost sfințită în anul 1927.

Între timp, Schitul a devenit un adevărat loc de pelerinaj în anul 2006, atunci când mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, a donat bisericii o bucățică din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Stațiunea Păltiniș, recomandată celor care suferă de anumite afecțiuni

Nu în ultimul rând, stațiunea Păltiniș este recomandată acelor care suferă de anumite afecțiuni. Astfel, persoanele care se confruntă cu alergii, boala Basedow, hipertiroidie benignă, anemii sau dereglări de creștere (la copii) merg în această stațiune și se întorc acasă mult mai bine.

Cei care suferă de afecțiunile enumerate mai sus este bine să meargă în stațiunea Păltiniș datorită aerului ozonat care se regăsește în zonă și care este de mare ajutor împotriva bolilor lor.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
E incredibil ce vrea să facă Aura Șova cu banii de la Vocea României
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
KLAUS IOHANNIS a DECIS! ANUNȚ privind PREMIERUL
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro