O locuință veche, părăsită de mai bine de cinci decenii, a fost readusă la viață, transformată într-un cămin pentru o familie ce nu a vrut să o distrugă și să reconstruiască. Într-un loc idilic din România, o casă bătrânească a a devenit o adevărată de oază liniște.
După mai bine de jumătate de secol, timp în care a stat goală, uitată de oameni, lăsată în voia trecerii anilor, o casă veche este iar „acasă”. Cea care a readus-o la viață a fost Liliana, o femeie curajoasă, ambițioasă, care nu a vrut să o distrugă complet pentru a-și construi un nou cămin.
A ales să salveze locuința ce a venit la pachet cu terenul pe care l-a cumpărat din dorința de a retrăi atmosfera copilăriei, departe de ritmul alert al vieții în Capitală.
În doar un an, a reușit să transforme vechea construcție din comuna Cândești, județul Dâmbovița, într-o adevărată oază de liniște.
Și-a împărtășit experiența pe o platformă de social media, pe un grup dedicat celor care au dat viața la oraș pe cea în mediul rural.
„Această dragoste la prima vedere are peste 50 de ani. O superbitate! Cu așezarea și elegantă unei doamne de 50 ani, s-a vrut renovată întocmai: cu aceiași stropi de marmură (tot mai greu de găsit praful de marmură) și cu ciubucăria (cum li se mai zice elementelor decorative de la geamuri, uși, fundație în zonă) păstrate intacte. Bijuteria este din județul Dâmbovița”, a scris Liliana Curmei, pe grupul de Facebook „Mutat la țară – viața fără ceas”.
Te-ar putea interesa și: Locul din România care merită văzut în orice anotimp. Peisajul îți taie respirația, a apărut în urma cutremurului din 1977
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2024/03/Locul-idilic-din-Romania-unde-poti-transforma-o-casa-batraneasca-intr-o-adevarata-oaza-de-liniste.-Traiesti-ca-pe-vremea-bunicilor-iar-peisajul-e-unic-8-735x1024.jpg)
Liliana a povestit că a trăit la țară până în perioada adolescenței. Își amintește și acum cu plăcere despre relațiile frumoase dintre oameni, consătenii se salutau de fiecare dată când se întâlnesc, se cunoșteau, se bucurau împreună, se ajutau.
„Am trăit la tară până-n adolescență. Toți oamenii iși dădeau bună ziua, toți se știau între ei, făceau nunți, botezuri, case, inmormântari, parastase impreună. În fiecare mahala era un înțelept sau o înțeleaptă, un om de suflet, un om de pus pe rană la care mergeai să-ți plângi de milă, să-ți spui păsul, să ceri un sfat. Aveai cel puțin o rudă, un naș în grijă căruia rămânea copilul în caz de boală sau altă nenorocire.
Dacă cineva nu-și vedea vecinul bătrân o zi întreagă, sărea gardul și intra buzna în casa lui să se asigure că este viu. N-am auzit că nimeni să fi fost găsit în putrefacție după 18 zile după moarte. Nimeni nu rămânea neînmormântat sau nebotezat. Oamenii aveau milă. La oraș este altfel. Poți muri în casă și vecinii să-și dea seama abia când simt miros de hoit”, explică ea.
Te-ar putea interesa și: Locul din România în care te simţi ca în Elveţia. Nordul ţării e mai frumos decât credeai