31 oct. 2022 | 10:32

Locul din România rupt din Rai, zici că eşti în Austria. E perfect de vizitat la început de noiembrie, peisajele sunt de vis

Diverse
Locul din România rupt din Rai, zici că eşti în Austria. E perfect de vizitat la început de noiembrie, peisajele sunt de vis
Care este locul din Romania in care parca ai ajuns in Rai

Am aflat care este locul din România rupt din Rai, zici că eşti în Austria. Acest loc, mai puțin cunoscut, este perfect de vizitat la început de noiembrie, când cei care ajung acolo au parte de peisaje de vis. Așadar, care este acest loc, vezi în rândurile de mai jos.

Locul din România care este Raiul pe pământ. A fost numit cel mai frumos sat din Europa

Există un loc în România unde cei care ajung au impresia că sunt în Rai, atât de frumos este. Locul beneficiază de peisaje uimitoare, comparabile cu cele din Austria.

Satul Măgura, căci despre el este vorba, este situat la 1000 de metri altitudine, la poalele munților Piatra Craiului și Bucegi, în comuna Moeciu, Brașov.

Cum ajungi în Măgura

Spre Măgura se ajunge din Zărnești și sunt aproximativ 8 kilometri. Drumul este asfaltat până la Fântâna lui Botorog, după care câțiva kilometri se merge pe un drum pietruit.

La Măgura se poate ajunge ușor și cu mașina, însă în sat nu se poate circula cu mașina peste tot.

Acest fapt este și farmecul acestui loc unic în România. Este atât de frumos încât merită să fie luat la pas.

Străinii vor să se mute în Măgura

Străinii care ajung aici, și nu doar ei, își doresc să rămână în sat, să nu mai plece spre locurile de baștină. Astfel,  jurnalista britanică, Arabella McEntyre Brown, s-a decis să se mute în Măgura.

Cei care ajung în zonă se îndrăgostesc și mai tare de această localitate dacă stau de vorbă cu scriitoarea din Anglia.

De ce trebuie să te asiguri când ajungi în Măgura

De un singur lucru lucru trebuie să vă asigurați atâta timp cât vă aflați în Măgura, să aveți suficientă baterie la telefon încât să puteți face poze, căci acolo totul merită să fie fotografiat.

Din Măgura, se poate ajunge foarte ușor în satele Fundata, Peștera, Șîrnea și Dâmbovicioara.

Ce poți să faci în Măgura

În plus, din Măgura pornesc câteva trasee montane, unele accesibile și cu bicicleta, pentru toate nivelurile de experiență.

Cel mai bine este să întrebați localnicii care dintre ele vi se potrivește cel mai bine și ei vă vor lămuri pe loc. Cel mai cunoscut drum montan este până la Cabana Curmătura.

De asemenea, cei care ajung în Măgura trebuie să treacă neapărat pe la Prăpăstiile Zărneștiului, unde se află un mic canion.

Satul Măgura, cel mai frumos din Europa

Cei care ajung în zonă trebuie să știe că există pensiuni și cabane de închiriat în regim hotelier, iar prețurile sunt unele decente.

Satul Măgura are tot dreptul să se laude cu peisajele sale de vis din moment ce și National Geographic l-a numit cel mai frumos sat din Europa.

Astfel, străinii care vin în România și spun că la noi este un mic colț de Rai merită crezuți pe cuvânt. Aici este locul în care dacă ajungi, într-un weekend, îți poți încărca bateriile pentru încă o lună grea de muncă.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro