Ocna Șugatag, locul din România în care apa sărată ar vindeca aproape orice afecţiune. România are o istorie destul de importantă, mai ales când vine vorba de stațiunile termale. Printre avantajele turismului balnear din România se numără potențialul terapeutic de lungă tradiție. Este documentat de aproape 2.000 de ani, și este cunoscut și apreciat atât în țară, cât și în străinătate. Pe aceste meleaguri există locul din România în care apa sărată ar vindeca aproape orice afecţiune. Deja a devenit o tradiție pentru români, iar oamenii dau buzna aici. Este vorba de stațiunea balneară de la Ocna Șugatag.
Cu o documentare veche de de aproape 2.000 de ani, și cunoscut și apreciat atât în țară, cât și în străinătate, turismul balnear românesc ar avea potențialul de a face România și mai cunoscută.
În urma unor cercetări amănunțite s-a constatat valoarea confirmată și certificată de a avea factori naturali de vindecare. În trecut exista și o infrastructură bogată pentru tratament, diverse facilități, personal medical foarte specializat și profesionist.
A existat și un suport cultural istoric care motivează și mai mult vacanțele de sănătate în aceste zone, precum și o sezonalitate scăzută, toate acestea putând fi savurate pe deplin pe tot parcursul anului.
În majoritatea acestor locuri, principalele componente naturale de tratament sunt apele minerale și termale cu proprietăți curative.
Vorbim aici, inclusiv de nămolurile terapeutice de diferite origini, gazele terapeutice, talasoterapia de pe coasta Mării Negre, minele de sare și o atmosferă liniștitoare sau energizantă.
Printre aceste stațiuni se numără și cea de la Ocna Șugatag, aici fiind, de fapt, locul din România în care apa sărată ar vindeca aproape orice afecţiune.
Stațiunea balneară, afltă la poalele Muților Gutâi, din Maramureș, dispune de cea mai sărată apă din România, localnicii spunând că apa de aici are calități miraculoase.
Turiștii care îmbină utilul cu plăcutul la Ocna Șugatag, vin atât pentru peisajele superbe de munte, cât și tratamentele curative. Oamenii vin cu afecțiuni, precum reumatism, artroplastie, etc, vin la Ocna Șugatag, apelând la apele sărate, miraculoase, de aici.
„Datorită infiltraţiilor de apă în minele de sare şi imposibilităţi din punct de vedere tehnologic de a evacua această apă s-a renunţat la exploatarea sării.
Renunţându- se la galeriile de mină, la mină, ele s-au umplut în timp cu apă şi s-au prăbuşit. Prăbuşindu-se galeriile, s-au format lacurile saline pe care le avem în Ocna Şugatag”, a declarat Ioan Onea, primar Ocna Șugatag.
Localitatea, din punct de vedere istoric, este datată prima dată în anul 1355. Aici se descoperă la sfârșitul secolului al XIV-lea minele de sare, cel puțin șase ocne, ulterior trecându-se la o exploatare permanentă a sării.
Ca obiective turistice, tuistul va găsi aici rezervația Naturală „Pădurea Crăiasa”, întinsă pe o suprafață de 44 de hectare.