După atâtea bătăi furate de la Nea Marin, la emisiunea Poftiți pe al noi, de la Antena 1, Liviu Vârciu a reușit să facă profit dintr-o afacere destul de rentabilă, după ce s-a lansat în propriul business care are legătură cu industria HoReCa. Astfel că și-a rotunjit veniturile pe care le obținea din televiziune și actorie.
Vedeta Antena 1 a decis să se asocieze cu unul dintre patronii cluburilor celebre din Mamaia, astfel că și-a deschis firma ”Alpha Brothers SRL”, ce are ca obiect de activitate ”restaurantele”. În plus, în urmă cu câțiva ani, Liviu Vârciu anunța că își dorește să închirieze o plajă. Administratorul firmei este Ionel Boșneagă, iar în anul 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 40.000de lei, dar și un profit net de 16.800 de lei.
Însă aceasta nu este însă singura firmă la care Liviu Vârciu este asociat. ”Zolit Film”, casa care a produs filmul ”Zăpadă, ceai și dragoste” este deținută de Liviu Vârciu, Tiberiu Ioana Mihail și regizorul Ioan Zoran Cărmăzan, astfel că fiecare dintre ei are părți sociale egale. Societatea cu pricina a fost deschisă în 2019, atunci când a avut o cifră de afaceri de 128.145 de lei și un profit negativ de aproape 300.000 de lei.
Însă și mai rău a fost în 2020, când paguba a crescut cu 100.000 de lei, însă nu a fost nimic normal, ținând cont că producția a fost lansată în cinematografe abia în septembrie 2021. Potrivit boxofficemojo.com, filmul produs de Liviu Vârciu a avut încasări de aproape 150.000 de dolari numai în cinematografe, fără a pune la socoteală banii care vin din platformele de streaming.
Filmul ”Zăpadă, ceai și dragoste” a avut o distribuție fantastică, cu actori precum Carmen Tănase, Cristi Iacob, Monica Anghel și Dan Negru, iar bugetul inițial a fost de 100.000 de euro.
„Eu și regizorul am cooptat pe toată lumea, am ideea asta de foarte multă vreme în cap. Suntem trei asociați la firma de producție, trei inconștienți – eu, Zoran și Tibi, care și-au băgat banii din buzunare să facă acest film. Toți suntem producători, roluri principale avem eu și Tibi. Povestea filmului a fost a mea și a lui Zoran, scenariul l-a scris Andreas Petrescu”, a povestit Liviu Vârciu, cu doi ani în urmă.
Codin Maticiuc, care acum are în lucru cea de-a treia producție cinematografică, a dezvăluit pentru impact.ro, că n-ar fi exclusă o colaborarea cu Liviu Vârciu în plan cinematogrfic: „Aș face un film cu el, Liviu Vârciu este un băiat talentat”.