Livian de la Puterea Dragostei revine în atenția fanilor pe care i-a adunat cu ajutorul show-ului de iubire. Acesta discută pentru prima oară despre copil. Ce nume a ales și cum vede acesta viitorul?
Fiul lui Nelson Mondialu’ a șocat pe toată lumea cu prima sa piesă alături de Ligi, cea care i-a fost luni bune colegă de platou.Tânărul a mărturisit că își dorește să-și întemeieze o familie și că vrea ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat. Acesta e unul din cei mai iubiți și vizuali concurenți din cele trei sezoane ale emisiunii. „Poate apare Livianița. Lăsând gluma la o parte… în câțiva ani”, a fost răspunsul lui Livian la întrebarea fanilor despre viitorul său. Numele la care s-a gândit a fost unul care i-a surprins pe cei care-l urmăresc. Mai exact, câștigătorul sezonului 2 de la Puterea Dragostei a dezvăluit că pe fiul său îl va chema Aifam.
„Bianca Comănici și Livian s-au împăcat sau cel puțin se zvonește că s-au împăcat, dar se pare că Bianca este în București, iar Livian este în Cluj. Ceea ce înseamnă că cei doi nu s-au împăcat, acum dacă cei doi au conversații private și Livian și-a dat seama ce fel de om este Bianca, după ce a avut o relație de aproape un an cu o altă fată, este decizia Biancăi dacă îl acceptă în viața ei. Apropiații lor susțin că cei doi au o relație pe ascuns”,au dezvăluit vloggerițele Reea și Tina, într-un vlog postat pe Youtube. Citește mai multe AICI.
„Îmi aduc aminte cum eram noi odată! Cum mă sărutai sub fulgii de zăpadă! Dar te vreau înapoi și nu o zic numai o dată!”,sunt câteva dintre versurile cântate de bărbat în piesa pe care a scos-o recent.
„Ai auzit că s-a despărțit de Lebădă? Știi pentru cine s-a despărțit? Dar să nu zici acuma. Știi pentru care gagică? Pentru aia de care tot îmi spuneai, dar nu zi numele, că îți place de ea. Pentru aia s-au despărțit. Nu vreau să dau încă numele. Înțelegeți? E pentru alta. Blonda și bruneta au dat bir cu fugiții, l-a părăsit fără să dea explicații, oricum era de așteptat după cele întâmplate ieri. Nicoleta a lăsat totul și a plecat. Blonda la fel. Hai, că o lași singură cu telefonul și pățești ca și cu celelalte! Pățești! Numai așa ai avut tu!”
Nelson Mondialu’