Gent – Viitorul Constanța se joacă joi, 25 iulie 2019, în prima manșă a turului 2 preliminar Europa League. Partida programată la ora 21:30 nu va fi televizată, dar poate fi urmărită și online în format live video și text. Vă vom ține la curent cu toate detaliile legate de acest meci.
UPDATE – Fluier final! Gent se impune cu 6-3 în fața viitorului și echipa lui Hagi va avea o sarcină aproape imposibilă în retur.
UPDATE – Minutul 61. Echipa lui Hagi dă semne că mai poate salva ceva din acest meci. Țîru marchează și tabela de marcaj arată 6-3.
UPDATE – Minutul 56. Scor de tenis în Belgia. Înscrie și Țîru și scorul devine 6-2 pentru Gent.
UPDATE – Minutul 50. Yaremchuk marchează și duce scorul la 6-1.
UPDATE – A început repriza secundă.
UPDATE – Pauză. Gent conduce cu 5-1 și Viitorul pare că nu mai are nicio șansă.
UPDATE – Minutul 45. Dezastru! Viitorul încasează gol după gol. Kubo face 5-1.
UPDATE – Minutul 42. Yaremchuk înscrie pentru 4-1 și echipa lui Hagi este în corzi.
UPDATE – Minutul 35. Kubo reface diferența de 2 goluri.
UPDATE – Minutul 21. Goool, Viitorul! Mladen reduce din diferență.
UPDATE – Minutul 13. Dejaegere face 2-0.
UPDATE – Minutul 4. Asare deschide scorul. Gent conduce cu 1-0.
UPDATE – S-a dat startul în meciul Gent – Viitorul.
UPDATE – Echipele de start:
Gent: Kaminski – Lustig, Plastun, Rosted, Asare – Dejaegere, Owusu, David, Odjidja – Yaremchuk, Kubo
Viitorul: Tordai – Mladen, Țîru, P. Iacob, De Nooijer – Houri, Artean, Achim – G. Iancu, G. Ganea, Mățan
UEFA a decis ca Viitorul Constanța să joace cu Gent în turul 2 preliminar Europa League, care o va înlocui în această fază pe Royal Antwerp. Decizia a fost luată după ce Mechelen, câştigătoarea Cupei Belgiei, a primit interdicția de a juca în acest sezon de cupe europene, ca urmare a unui scandal legat de aranjarea unui meci. Astfel, Standard Liege va juca direct în faza grupelor Europa League, iar Gent în turul 2. Dacă o va elimina pe Gent, echipa lui Gică Hagi va juca în turul 3 împotriva învingătoarei dintre Larnaca și Levski Sofia.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în 2016 în preliminariile Europa League. Belgienii s-au impus cu 5-0 pe teren propriu, iar partida de la Ovidiu s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Doar Țîru și Gabi Iancu mai sunt în actualul lot al Viitorului.
„Am început bine campionatul şi cu meciul din Supercupă, cred că echipa este pregătită , arată bine şi suntem încrezători pentru această dublă cu Gent. Nu mă interesează foarte mult tragerea la sorţi pentru turul următor, le luăm pas cu pas, ştiţi foarte bine.” – Geroge Ogăraru, directorul de scouting al Viitorului.
Gent este favorită la casele de pariuri în confruntarea cu Viitorul Constanța. Belgienii au primit cota 1,65 pentru victorie, în timp ce echipa lui Gică Hagi a primit 4,75, iar o remiză a fost cotată cu 4,30. De asemenea, pariul Ambele echipe înscriu a primit din partea bookmakerilor cota 1,88. Scorul corect care a primit cea mai mică cotă este 1-0 pentru Gent (cotă 6,50).
Partida Gent – Viitorul Constanța, contând pentru prima manșă a turului 2 preliminar Europa League, se joacă joi, de la ora 21:30. Meciul nu va fi televizat, dar poate fi urmărit online în format live text și video.