Ultimele zile au adus noi schimbări în ceea ce privesc călătoriile din și spre România. În urma noilor cazuri de infectări, autoritățile au actualizat listele țărilor cu risc ridicat. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat ieri lista țărilor cu risc mare de covid actualizată.
Ieri, joi 11 februarie, CJSU a aprobat și publicat lista țărilor cu risc mare de covid actualizată. Au fost publicate și procedurile pentru cei care vin din țările în cauză. Astfel, conform documentului, cei care vin dintr-una din aceste țări, vor fi obligați să prezinte un act care să ateste faptul că sunt negativi covid.
Conform documentului atestarea se face printr-un test RT-PCR cu cel puțin 72 de ore înaintea sosirii în Românnia.
”La intrarea în România, pentru persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. (1) și prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 10 zile.”, se spune în documentul oficial CJSU.
Documentul păstrează decizia pentru familiile cu copii mici, sub trei ani. Aceste familii nu au obligativitatea de a avea un document de atestare negativ covid pentru micuți, dar vor intra în carantină impusă adulților.
Deși nu se numește încă pașaport covid, decizia CJSU vorbește de documentul cu înscrisurile care să ateste negativitatea testelor RT-PCR. Documentele, se spune în decizie, trebuie să fie în limba oficială a statului respectiv și în limba engleză.
”Rezultatul negativ al testului RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 prevăzut la alin. (1) este prezentat sub forma unui document (în limba oficială a statului respectiv și în limba engleză), în format letric sau electronic, eliberat de laboratoare autorizate, și va conține inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care a fost efectuat testul.”, se mai spune în document.
Pentru Marea Britanie, ținând cont de situația actuală a ratei de infectare cu noua tulpină, CJSU a impus noi reguli. Regulile sunt aplicabile și pentru cei ce vin din Irlanda de Nord, după cum urmează:
”Persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ, pentru SARS-CoV-2. Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării.
Testul este valabilpentru cei carecălătoresc cu mijloace de transport în comun, sau intrării pe teritoriul național, pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii, și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.”, anunță CJSU.
În același document emis ieri de CJSU a fost actualizată lista țărilor cu risc mare de covid. Sunt 67 de țări în lista publicată ieri, unele dintre ele apărând pentru prima dată.
Astfel, românii, sau turiștii străini, care vin din aceste țări vor fi nevoiți să aibă documentele cerute în paragrafele anterioare. În cele ce urmează, aveți lista actualizată, conform deciziei CJSU de ieri, 11 februarie 2021: