17 iul. 2020 | 12:50

Lidia Buble, gest șocant la Antena 1! Ce a făcut în emisiune, de față cu Răzvan Simion

Monden
Lidia Buble, gest șocant la Antena 1! Ce a făcut în emisiune, de față cu Răzvan Simion
Lidia și Răzvan, prima întâlnire publică după despărțire

Lidia Buble și Răzvan Simion s-au întâlnit pentru prima oară după ce au anunțat că s-au despărțit. Cum s-au comportat cei doi la matinal și cum i-au surprins fanii?

Lidia Buble și Răzvan Simion, prima întâlnire publică după despărțire

Au trecut luni bune de la despărțirea neașteptată dintre Lidia și Răzvan, iar acum cei doi au avut ocazia să stea față-n față în public pentru prima oară de când și-au spus adio. Lidia a venit să-și lanseze noua piesă, iar matinalul nostru se afla la locul său de cinste, așa cum o face de ani buni. Artista s-a comportat puțin ciudat cu omul pe care l-a iubit 5 ani, au sesizat fanii care au urmărit în detaliu apariția foșilor iubiți împreună în văzul tuturor.

Revederea nu a fost nicidecum emoționantă, ci destul de rece, semn că lucrurile dintre ei s-au petrecut așa cum se zvoniseră, cu o vreme înainte de a fi văzuți separați. Vedetele s-au evitat pe toată durata discuției cu Lidia, iar când a venit momentul să-și cânte noul posibil hit, artista nici nu l-a privit. În timpul acesta, matinalul s-a comportat ca un adevărat fan – a filmat-o și s-a bucurat să o audă.

Lidia Buble și Răzvan Simion, prima apariție publică de al despărțire

Lidia Buble și Răzvan Simion, prima apariție publică de al despărțire

„Anii au trecut, iar Răzvan nu a făcut niciun pas”

„Ei au început să vorbească încă din primele luni de relație despre copii, despre posibilitatea ca el să se boteze în religia penticostală. Numai că anii au trecut, iar Răzvan nu a făcut niciun pas. Totul a rămas la stadiul de vorbe, de planuri. Nu făcea nimic concret în acel sens, deși Lidia i-a tot bătut apropouri. Nu prea simțea să își schimbe religia, iar adevărul că acest pas este unul incredibil de greu. Să fii ortodox până la 45 de ani, apoi să-ți schimbi credința, convingerile, propria personalitate, până la urmă, chiar nu este ceva simplu. Faptul că Răzvan a tot amânat momentul a îndepărtat-o ușor, ușor pe Lidia și așa s-a produs ruptura. Lidia suferea că de sărbători când Răzvan se ducea la copii, iar ea la părinți. Era de acordEa este o persoană extrem de energică, iar pe el toată această energie l-a obosit tare, chiar dacă nu vrea să recunoască”
Apropiații Lidiei (Sursa: impact.ro)

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce secret ascunde biserica din România unde află mormântul lui Arsenie Boca. Care este programul de vizitare al mănăstirii care are o istorie fascinantă
Click.ro
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Vești foarte proaste de la Netflix. Românii vor plăti mai mult
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Românii au ajuns sclavii ungurilor. Imaginile au îngrozit Europa: Peste 30 de victime
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
PUTIN a DECIS URGENT! Undă de ȘOC în toată EUROPA
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii: ”Știm ce i-ai făcut lui tati”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro