Lidia Buble e din ce înce mai liniștită și mai provocatoare. Vedeta a dat tot mai multe semne că și-a revenit după suferința provocată de despărțirea de moderatorul Antena 1.
Deși s-ar fi crezut că nu va trece ușor peste despărțirea de Răzvan, Lidia Buble demonstrează de fiecare dată contrariul. Nu puține au fost momentele în care Lidia Buble a vrut să demonstreze că este o femeie puternică și că a trecut peste moment.
Nici de data asta nu a fost altfel. Cei dela Spynews au urmărit-o zilele trecute pe blondă și au descoperit că tânăra poate fi provocatoare și sexy chiar și atunci când iese la o simplă plimbare sau cu treburi prin oraș.
Nu ar fi prima dată când Lidia șochează prin vestimentație. Vorbim de cea de scenă sau cea îmbrăcată la cine-știe-ce evenimente mondene. De data asta însă, nu a fost niciun concert și nici vreun eveniment monden, ci o ieșeală în oraș. Lidia a ales să îmbrace o bluză neagră, oarte transparantă.
Cei care au trecut pe lângă ea au putut să-i vadă, prin bluza transparentă, ce avea de arătat. Intenționat sau nu, cert este că Lidia a reușit să întoarcă mai multe capete. Bluza neagră era asortată cu o fustă albă, iar ca încălțăminte, a ales o pereche de cizme foarte lungi. Toată a fost acoperită cu un palton negru, o pălărie neagră, și o pereche de ochelari. Ar putea fi o ținută casual de zi, dar parcă mult prea sexy pentru ora respectivă.
De curând vedeta a recurs la anumite gesturi care vor să spună că a trecut peste relația cu Răzvan Simion. Ultimul gest a fost acela de a-și șterge un tatuaj făcut în perioada în care cei doi erau împreună. Vedeta și-a îndepărtat tatuajul, anunțul făcându-l pe Instagram, după ce a mers la o clinică din București pentru asta.
”Am venit să-mi fac a treia ședință pentru îndepărtarea tatuajului aici, la clinică. Sunt foarte fericită, pentru că până acum am făcut abia două ședințe și deja s-a dus super, super mult și… fără cicatrici”, a spus Lidia Buble la InstaStory.
Recent Lidiei i s-a mai atribuit și o nouă relație cu solistul trupei VUNK, dar vedeta a dezmințit zvonul declarând, tot pe instagram:
”Eu și Cornel nu avem o relație, nu trăim o poveste de dragoste. Suntem doar artiști care au decis să colaboreze. Cu Răzvan mă înțeleg bine, el continuă să fie managerul meu și mă bucur că am reușit să departajăm partea profesională de cea sentimentală. A fost foarte încântat de colaborarea cu Cornel, de ce să fie deranjat?”, a spus Lidia Buble pe Instagram.