09 mai 2019 | 07:00

Lider PSD, otrăvit cu mercur: adevăratul motiv al demisiei din funcția de ministru

Știri generale
Lider PSD, otrăvit cu mercur: adevăratul motiv al demisiei din funcția de ministru

Doina Pană este vicepreședintele PSD, iar subalterna lui Liviu Dragnea se pare că a fost otrăvită cu mercur, conform declarațiilor de la Antena 3.

La scurt timp după ce Gabriela Firea a afirmat că cineva a încercat să-i facă rău printr-o sârmă de câțiva centimetri care i-a ajuns în colon, o altă personalitate politică se declară victimă a unei conspirații. De această dată, este vorba de Doina Pană, iar evenimentul care ar fi putut-o costa viața s-a petrecut pe vremea când era ministru.

Doina Pană a fost ministru al Apelor și Pădurilor în cabinetul Tudose, în 2017. Deși nu s-a făcut remarcată la momentul respectiv prin performanța deosebită în funcție, semnificativ mai interesantă a fost demisia sa ”pe motive medicale”. Întregul set de circumstanțe care a dus la părăsirea funcției de ministru a fost detaliat miercuri seara, într-o intervenție la Antena 3.

Aparent, Pană a fost otrăvită cu mercur și, pe marginea acestui subiect, a depus și o plângere la Poliție, în speranța că va fi vreodată prins vinovatul. „Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație de fapt extrem de gravă. Eram ministru al Pădurilor în guvernul Tudose, în 2017. Pe la sfârșitul lui noiembrie am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima. Am urmat tratament și, cu toate astea, mă simțeam tot mai rău. Pentru că epuizasem toate analizele specifice, am fost trimisă într-un final să fac și o analiză toxicologică. Și, în 15 ianuarie 2018, din analiza pentru metale grele a reieșit intoxicație cu mercur în concentrație mare”, a povestit Doina Pană, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Din cauza stării de sănătate, vicepreședintele PSD a părăsit funcția de ministru. „Pentru că îmi depusesem demisia, dat fiind faptul că mă simțeam foarte rău, încă din 3 ianuarie, n-am putut pleca până în 29 ianuarie pentru că nu a semnat președintele Iohannis, am depus plângere la poliție abia la începutul lunii februarie. N-am făcut plângerea cât eram încă ministru pentru că, în caz că se afla, ar fi dăunat imaginii României. Vă dați seama, ministru în guvernul României otrăvit”, a explicat ea.

În final, este greu de atestat autenticitatea relatărilor lui pană, în lipsa unor acte medicale. În plus, s-a ferit să ofere prea multe detalii. „Mai mult nu pot să va spun, este o anchetă în derulare și sper din tot sufletul să-i prindă. (…) Pe mine m-a salvat Dumnezeu pentru că am aflat cauza și m-am putut trata, pentru că altfel muream de infarct și toată lumea zicea că de stres”, a mai spus fostul ministru. „Vreau să-i prindă ca să se sperie, să nu mai încerce și cu alții”, a concluzionat ea.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Ce secret ascunde biserica din România unde află mormântul lui Arsenie Boca. Care este programul de vizitare al mănăstirii care are o istorie fascinantă
Click.ro
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Vremea vine cu alte mari surprize. Nici meteorologii nu se mai așteptau
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Mașinile interzise în România. Restricție la dreptul de circulație din 17 noiembrie, ora 07:00
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
SCANDAL IMENS după moartea lui PRIGOANĂ! Ce se ÎNTÂMPLĂ cu COPIII lui BAHMUȚEANU
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii: ”Știm ce i-ai făcut lui tati”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro