24 mai 2023 | 15:04

Liber la vânătoare în România. S-a schimbat legea, pasărea rară care poate fi vânată fără restricții

Diverse
Liber la vânătoare în România. S-a schimbat legea, pasărea rară care poate fi vânată fără restricții
Populația cuibăritoare este de 12.000- 20.000 de perechi

Dacă ai ajuns măcar odată în Delta Dunării este imposibil, dacă te-ai plimbat pe canele, să nu fi văzut măcar odată mulțimea și varietatea de păsări care trăiesc aici. Conform datelor statistice, aici trăiesc aproximativ 360 de specii de păsări, iar alte milioane vin în sezonul cald. Printre acestea se află și o specie, despre care specialiștii spun că a devenit rară, iar mai nou, conform unui proiect de lege votat s-a dat liber la vânătoare în România, asta însemnând că această specie poate fi vânată fără restricții.

Cormoranul, specia de păsări regăsită în Delta Dunării

Conform publicației descoperădeltadunării.ro, populația cuibăritoare este de 12.000- 20.000 de perechi, mare parte regăsindu-se în lunca și Delta Dunării, iar pe timp de iarnă se regăsesc până la 30.000 de exemplare. În aceeași măsură, mai spun specialiștii, creșterea puternică a numărului de cormorani, peste tot unde există zone piscicole, inclusiv în Suedia în ultimii ani, a dus la conflicte, în special cu pescuitul.

Cercetările arată că au fost analizate date din mai multe zone din Europa, inclusiv România, iar rezultatele sugerează că că impactul prădării cormoranilor asupra populațiilor naturale de pești a fost mare în unele locuri și s-a observat un declin al masei de pești după stabilirea cormoranilor.

Vezi și: Locul neștiut din centrul României unde găsești zeci de specii de păsări. Trebuie să îi faci o vizită

Un alt studiu, din 2019, spune că biodiversitatea râurilor și a apelor noastre liniștite este în mare pericol din cauza prădătorilor excesivi de cormorani. Atât abundența, cât și aria de răspândire a cormoranilor au crescut dramatic în ultimele decenii, ajungând la niveluri adesea nesustenabile în multe zone, odată cu un aflux de sub-specii europene migratoare din Europa continentală.

„Este un fapt acceptat că prădarea de către cormorani este un factor semnificativ în declinul populațiilor de pești, în special în contextul debitelor scăzute, al pierderii habitatului de reproducere, al barierelor în calea migrației și al poluării care amenință regenerarea populațiilor de pești.”, arată studiul menționat anterior.

Vezi și: Apariţie uimitoare în Delta Dunării. Fenomenul rar observat de experţi, imagini de neratat

Cormoranii reprezintă o amenințare directă pentru speciile de pești pe cale de dispariție

Cormoranii reprezintă o amenințare directă la adresa speciilor de pești pe cale de dispariție protejate de legislația europeană, printre care se numără țiparul european, somonul de Atlantic, lampreiul și broscuța. Planurile de gestionare a anghilei prezentate și acceptate de Comisia Europeană estimează că între 29 și 43 de tone de anghile pe cale de dispariție sunt consumate de cormorani în fiecare an, numai în Anglia și Țara Galilor.

„Problema cu acest sistem este că favorizează statutul cormoranilor în detrimentul peștilor. Acest lucru se datorează faptului că sistemul reacționează la numărul de cormorani și nu este proactiv în protejarea peștilor.

Numărul de cormorani este prezentat doar după o perioadă considerabilă de timp după perioada de iarnă și, prin urmare, în ceea ce privește peștii, daunele au fost deja făcute.

Avem nevoie de un sistem mai proactiv care să ne permită să protejăm peștii atunci când cormoranii sunt prezenți în apele noastre.”, este una din concluziile studiului european din 2019.

Vezi și: Fenomen uluitor în Delta Dunării. Nu s-a mai întâmplat asta de o sută de ani

S-a schimbat legea! S-a dat liber la vânătoare în România de cormorani

Dacă până de curând, conform legislației în vigoare, existau perioade limitate de vânare a acestei specii de păsări, conform unui proiect legisaltiv votat în Camera Deputaților, s-a dat liber la vânătoare în România.

Dacă legislația în vigoare, până la momentul modificării, permitea vânarea cormoranilor între 1 septembrie și 28 februarie (6 luni), conform noului cadrul legal această limită dispare, iar cormoranii pot fi vânați în orice perioadă din an.

În justificarea noului proiect legisaltiv, parlamentarii vorbesc de numărul tot mai mare de cormorani care trăiesc în Delta Dunării și care afectează numărul efectivelor de pești de aici, și nu numai:

„Populaţiile s-au întors în unele zone după o lungă absenţă şi s-au mutat şi în alte zone anterior neocupate. Această creştere a numărului şi a distribuţiei a adus păsările în conflict cu omul.

Cu toate că îngrijorarea producătorilor de peşte a crescut ca urmare a pagubelor tot mai mari produse de cormorani în fermele de acvacultură, semnalele acestora nu au fost auzite de responsabilii cu protecţia mediului.

Urmare acestui fapt, s-a ajuns în prezent ca producători de marcă din acvacultura românească să dorească să abandoneze această activitate şi să se îndrepte spre alte activităţi din agricultura românească”, au precizat parlamentarii, preluați de Agrointel.

Legea a trecut de cele două camere ale Parlamentului, urmând să fie promulgată de către Președinte, iar după publicarea în Monitorul Oficial, legea își fa putea face simțite efectele imediat.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro