18 sept. 2023 | 17:18

Leo de la Strehaia, prima apariție în fața camerelor de filmat, după ce a ieșit din închisoare: „Parcă sunt într-un vis. Au vrut să mă omoare”

Monden
Leo de la Strehaia, prima apariție în fața camerelor de filmat, după ce a ieșit din închisoare:
Cate a patimit Leo de la Strehaia in inchisoare

Leo de la Strehaia a ieșit din închisoare de câteva zile și s-a pus pe făcut dezvăluiri halucinante. Leo de la Strehaia a bifat prima apariție în fața camerelor de filmat, după ce a ieșit din închisoare: „Parcă sunt într-un vis. Au vrut să mă omoare”.

Leo de la Strehaia susține că s-a vrut uciderea lui în închisoare. Cine ar fi vrut asta

În urmă cu trei zile, Leo de la Strehaia a ieșit din închisoare. Invitat la podcast-ul ”Fiță cu Adiță”, Leo a mărturisit momentele grele trăite în ultimii doi ani în penitenciar.

Alături de acesta a suferit și mare parte din familia lui. Însă, se pare că Leo de la Strehaia și-a învățat lecția, pentru că se jură nu va mai face nimic care să îl ducă înapoi la închisoare.

”Pentru mine a fost foarte greu și pentru deținuții ceilalți tot greu a fost, eu acum nu mi-aș dori să mai fac nimic, ca să nu mă duc iar. Când am intrat la închisoare am crezut că s-a terminat totul pentru mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, a fost foarte greu. Eu nu realizez că sunt afară, în libertate, credeam că nu îmi mai dau drumul”, a spus Leo de la Strehaia.

Citește și: De ce a fost condamnat Leo de la Strehaia la închisoare

Leo de la Strehaia despre AVC-ul suferit în închisoare

Leo de la Strehaia a mai povestit câte a pătimit în închisoare, vorbind deschis de bolile pe cre le-a avut.

”Trebuie să fac operație de ByPass, mie când mi-au dat condamnarea am avut Covid. Eu am considerat că am fost băgat cu japca la pușcărie. Problema cea mai dureroasă a fost că mi-au băgat și cea mai mare parte a familiei. Să îți vezi și mama și copilul la închisoare…e ceva foarte greu. Eram terminat.

Când mă gândeam că mama și băiatul sunt la închisoare, am crezut că sunt într-un coșmar. Nu am crezut că mai ies viu de acolo. Aveam colegi de cameră care aveau de făcut 18 ani, ei râdeau de mine. Am plâns, am avut momente în perioada asta cu boala…eu acolo am lucrat ca să ies mai repede.

Muncind, acolo m-am îmbolnăvit, probabil și de la supărare și am făcut AVC. Nu aveam echilibru, prima dată am ajuns la doctorul de la închisoare. El a zis că am sinuzită, nu a știut ce am. El a vrut să mă trimită la Dej, că nu aveau voie să mă trimită la un spital din Capitală.

Eu am știut că am accident vascular. Te pune pe cursă, durează o zi-două drumul. Doctorul le-a explicat că am o șansă dacă mă operează, dacă nu mă operează, oricum mor. Mama și sora mea nu au fost de acord să mă opereze, Alin și-a dat acordul ca să fiu operat.”, a povestit cel numit și Prințul Țiganilor.

Mama lui Leo de la Strehaia s-a rugt la 12 biserici

Mama lui Leo, prezentă și ea în podcastul citat, a spus cum a trăit ea acele momente în care fiul ei a fost bolnav.

”Am întrebat-o pe doctoră, dacă dau semnătură, se mai trezește copilul meu? Ea mi-a spus Da, semnează. La 12 biserici ne-am rugat”, a spus mama lui Leo.

În schimb, Leo de la Strehaia a mărturisit și ce a câștigat în urma acestei condamnări la închisoare. O familie unită.

Citește și: Ce a descoperit Leo de la Strehaia în curtea casei sale

”Toată familia mea înseamnă totul pentru mine. Toată perioada asta ne-a unit cu adevărat, ne-am gândit să plecăm din țară. Am fost operat la data de 20 decembrie, eu când am realizat m-am trezit pe 28 martie, atunci am știut cine sunt. Eu în perioada asta nu am știut nimic de mine. Am probleme cu mersul, nici la baie nu pot să merg singur”, a mai spus Leo de la Strehaia.

Mama lui a confirmat totul spunând: ”El nu poate să stea singur, are nevoie de însoțitor, uită, nu știe când să îți ia pastilele”.

Leo de la Strehaia îl regretă pe tatăl lui

Apoi, Leo de la Strehaia a continuat cu un scenariu incredibil, spunând că s-a vrut uciderea lui de către dușmani.

”Au vrut să mă și omoare în pușcărie.. din dușmanii mei au sunat și au spus despre mine. Dacă trăia tata nu se întâmpla așa ceva, lui mereu i-a fost frică. El nu m-ar fi lăsat să fac nicio afacere, mereu îmi zicea să iert pe toată lumea. Când plecam la București spunea-Bucureștiul o să vă mănânce”, a amintit Leo de la Strehaia.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro