12 mart. 2024 | 15:20

Legislație trotinete electrice 2024: de la ce vârstă pot fi folosite, reguli de circulație și cat costă asigurarea

Auto-moto
Legislație trotinete electrice 2024: de la ce vârstă pot fi folosite, reguli de circulație și cat costă asigurarea
Tot ce trebuie să știi

Începând cu 1 ianuarie 2024, România a introdus noi reglementări referitoare la utilizarea trotinetelor și bicicletelor electrice pe drumurile publice. Aceste măsuri vizează acoperirea despăgubirilor pentru victimele accidentelor de circulație și introducerea obligativității de a încheia polițe de asigurare RCA (Răspundere Civilă Auto) pentru aceste vehicule. Legislație trotinete electrice 2024 – iată tot ce trebuie să știi.

Vârsta minimă de conducere și reguli de circulație

Potrivit noilor reglementări, pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani. 

În plus, trotinetele electrice folosite în regim de self-service vor fi supuse unui chestionar obligatoriu referitor la legislația rutieră în momentul efectuării plății în aplicație.

Vezi și: Noile reguli privind utilizarea trotinetelor electrice. Tot ce trebuie să ştie românii

De asemenea, bicicletele, trotinetele electrice și mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. În plus, este obligatorie purtarea căștii de protecție pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, cu excepția trotinetelor închiriate.

Legislație trotinete electrice 2024

Una dintre cele mai importante schimbări aduse de noua legislație este introducerea obligativității de a avea asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților pentru trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice. 

Această măsură vine în urma constatării că un număr tot mai mare de vehicule noi, precum trotinetele și bicicletele electrice, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, dar sunt implicate în accidente de circulație, producând daune materiale și vătămări corporale.

Citește și: Este oficial! Proprietarii trotinetelor și bicicletelor electrice nu mai au voie să circule pe stradă fără asigurare. Cine face excepție de la regulă

Proiectul de lege adoptat de Guvern are la bază necesitatea de a acoperi despăgubirile victimelor accidentelor de circulație produse de vehicule care, deși nu sunt înmatriculate sau înregistrate, sunt utilizate în trafic sau în zone private deschise circulației publicului. Aceste vehicule, care acționează fie cu motoare pur electrice, fie cu echipamente auxiliare, trebuie să fie luate în considerare la definirea noțiunii de „vehicul” pentru care este impusă obligația de asigurare RCA în Uniunea Europeană și în România.

Noile reglementări privind utilizarea trotinetelor și bicicletelor electrice pe drumurile publice aduc o serie de schimbări importante în ceea ce privește regulile de circulație și necesitatea de a avea asigurare de răspundere civilă. Aceste măsuri au ca scop protejarea victimelor accidentelor de circulație și asigurarea unui mediu mai sigur pentru toți participanții la trafic.

Cum motivează politicienii schimbarea legislației

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat că trotineta este un mijloc de mobilitate urbană și politicienii nu își propun să interzică acest mijloc de mobilitate, ci să îl reglementeze.

Citește și: Orașul din România în care au fost interzise trotinetele electrice. Nu vor mai fi disponibile în 2023

„Am spus de la început că din punctul nostru de vedere trotineta electrică reprezintă un mijloc de mobilitate urbană, nu ne propunem să interzicem acest mijloc de transport prin normele pe care le adoptăm, ci să facem acest mijloc de transport mai prietenos cu comunitatea.

Şi atunci, normele pe care le veţi regăsi în proiectul adoptat astăzi de comisia juridică a Camerei Deputaţilor se referă printre altele la instituirea unei obligaţii de asigurare pentru cei care utilizează trotineta electrică, cu precizarea că pentru trotinetele aflate în regim de self service adică cele care se închiriază, există deja o astfel de asigurare, ceea ce reprezintă o conduită de bună practică”, a explicat deputatul PNL, Gabriel Andronache.

El a continuat spunând că cei care merg cu trotinetele electrice trebuie să știe regulile de circulație, așa că înainte de a închiria un astfel de mijloc de transport, persoana trebuie să răspundă la 5 întrebări din legislația rutieră în vigoare.

Vezi și: Amenzi de mii de lei pentru românii care au trotinete electrice şi nu vor ţine cont de acest aspect. Legea se schimbă

„Este absurd ca cineva să circule pe drumurile publice cu un mijloc de transport şi să nu ştie ce este aceea trecere de pietoni, ce înseamnă culoarea roşie a semaforului. Fiecare dintre noi cred că am observat lucrul acesta, că în trafic utilizatori de trotinete electrice trec pe culoarea roşie ca şi cum semaforul nu ar exista.

Şi atunci, ca mijloc preventiv, se va institui această obligaţie şi cei care închiriază trotinete electrice au spus că este posibilă o astfel de soluţie tehnică ca, în cadrul aplicaţiei, înainte de a închiria, să completeze şi să răspundă la 5 întrebări din legislaţia rutieră aflată în vigoare”, a explicat Andronache.

Parteneri
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa a oferit detalii neștiute
Redactia.ro
Prima soție a lui Helmut Duckadam a vorbit despre încheierea mariajului dintre ei. Care a fost motivul: „Știam că are pe altcineva”
Click.ro
Victor Ponta: „Nu o voi vota pe Elena Lasconi, nu e pregătită să fie președinte.” Ce spune despre Călin Georgescu
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Revolta din România, înăbușită sângeros. S-a murit pe capete
EVZ.ro
Ultima dorință a lui Helmuth Duckadam, înainte să moară. Ce i-a lăsat scris soției sale în testament
Spynews
Călin Georgescu a mințit. O femeie dezvăluie tot adevărul
Capital.ro
Naomi Hedman, fosta iubită a lui Florin Ristei, a confirmat relația cu fiul Ozanei Barabancea. Cum l-a fotografiat pe Andrew în pat
Avantaje
PREMIERUL ALES de Călin GEORGESCU. Cu CINE a VOTAT acesta
Mediaflux
Ce îi reproșează Ana Ionescu soțului ei, Tudor de la Fly Project. Care e secretul unei căsnicii de succes
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum se simte mama lui Liviu Vârciu care a ajuns de urgență la spital pentru o operație de 3 ore. Ce a pățit și ce a zis artistul
Antena 1
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Shtiu.ro