Între Gică Hagi și Simona Halep s-a creat o legătură specială, cei doi se încurajează reciproc de fiecare dată. Prima întâlnire dintre ei s-a produs în urmă cu două decenii, când Regele era un nume recunoscut pe plan mondial, iar Simona începea să descifreze tainele sportului alb.
Toată lumea cunoaște celebra fotografie în care Simona apare alături de Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Stere Halep, tatăl câștigătoarei turneelor de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), a povestit cum a ajuns Simona să se fotografieze cu Regele, la 9 ani, dar și prin ce emoții a trecut atunci.
„Simona avea 9 ani şi fusese la antrenament. Hagi doar ce se retrăsese din fotbal şi, fiind mare pasionat de tenis, mergea deseori pentru a-şi păstra condiţia fizică. Într-o bună zi, Simona a venit într-o suflare acasă, emoţionată şi mi-a zis: «Tati, ştii cu cine m-am întâlnit la teren? Cu Gheorghe Hagi!»”, a povestit Stere Halep, într-un interviu pentru Fanatik.
Tatăl Simonei Halep a povestit că Gică era programat să joace pe acelaşi teren, după fiica sa. „Am întrebat-o dacă a facut o poză cu el şi mi-a zis că i-a fost ruşine. A doua zi m-am dus chiar eu, am vorbit cu Gică, iar acesta a făcut poza cu mare drag. Şi a rămas o poză de istorie pentru sportul românesc”, a spus Stere Halep.
Simona Halep și Gică Hagi au păstrat legătura și și-au urmărit reciproc evoluțiile. Nu ratează niciun prilej pentru a-și transmite mesaje de încurajare.
Un episod s-a petrecut în 2019, când Viitorul lui Gică Hagi disputa finala Cupei României cu Astra Giurgiu. Aflată atunci la Paris, pentru participarea la turneul de la Roland Garros, Simona Halep a urmărit cu atenție rezultatul respectivei finale și, la miezul nopții, imediat după triumful celor de la Viitorul, scor 2-1 după prelungiri, a postat un mesaj de felicitare pentru Gheorghe Hagi și pentru echipa sa. Un mesaj pe o rețea de socializare, în care românca fosta lideră mondială poartă în timpul unui antrenament un tricou al celor de la Viitorul, cu Hagi pe spate și celebrul său număr 10.
„Felicitări, Viitorul Constanța!”, nota campioana noastră pe contul său de Instagram, după ce antrerior apăruse îmbrăcată la French Open in cadrul unui antrenament cu același tricou.
„Ne dăm mesaje reciproc, așa că… Suntem din aceeași zonă, ne respectăm. Simona e prea mare, noi suntem bucurosi, fericiți că a purtat tricoul. Îi urăm baftă și ei și sperăm să îi meargă foarte bine”, a punctat la momentul respectiv Gică Hagi.